Sentința în dosarul bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul, și a fostei secretare a oficiului Chișinău al Partidului „Șor”, declarat neconstituțional, va fi pronunțată astăzi, 5 august, la ora 12:00. Decizia urmează să fie luată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Inculpatele se declară nevinovate și se arată nemulțumite față de cum a decurs procesul.
Evghenia Guțul are statut de bănuită în două dosare: unul ține de finanțarea ilegală a partidului Șor, iar al doilea – de încălcări în procesul de raportare financiară a campaniei sale electorale. Bașcana riscă 9 ani de pușcărie.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Procurorii cer 8 ani de pușcărie pentru Svetlana Popan, fosta șefă a oficiului central din Chișinău, al formațiunii interzise. Aceasta este acuzată că ar fi acceptat, între septembrie și noiembrie 2022, suma de 9,8 milioane de lei. Banii erau folosiți pentru plata protestatarilor aduși organizat la manifestații și pentru salarii „în plic” destinate activiștilor de partid.