Vicepreședintele PSRM, Vlad Batrîncea, care participă în aceste zile la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), în timp ce rostea un discurs de la tribună a spus că „ultimele evenimente demonstrează tendința de a schimba componența CEC exclusiv cu membrii unui singur partid”, deși Parlamentul a numit doar 5 membri ai majorității parlamentare, trei fiind oferite opoziției, însă care a refuzat la ședința plenului când a fost aprobarea candidaților să se prezinte.
„Este foarte important ca această atitudine să fie demonstrată de CEC și la următoarele alegeri. Din păcate, însă, ultimele evenimente demonstrează tendința de a schimba componența CEC exclusiv cu membrii unui singur partid. De menționat, că din motive subiective, candidații propuși de opoziție la CEC nu au fost susținuți”, a menționat Batrîncea.
Au depus și jurământul! Noii membri CEC urmează mâine să aleagă deja și conducerea instituției
Precizăm că, la 16 septembrie, la ședința plenară a Parlamentului, deputații BCS au părăsit sala plenului ca formă de protest, pentru că PAS nu a acceptat să includă pe ordinea de zi mai multe subiecte propuse de ei. La acea ședință s-a examinat și aprobat componența noua a CEC, pentru care BCS a delegat trei reprezentanți, care nu s-au prezentat. Prin urmare au fost aprobați doar candidații PAS, 5 la număr și cel propus de Președinție.
Astfel, urmează ca la o altă ședință să fie numiți și ceilalți trei membri ai CEC, când vor dispune să se prezinte în fața deputaților.
ULTIMA ORĂ! Parlamentul a votat noua componență a CEC, cu excepția candidaților opoziției