Republica Moldova cooperează cu NATO în cadrul Parteneriatului pentru Pace de peste 30 de ani – o cooperare care respectă statutul constituțional de neutralitate al țării noastre și care contribuie la creșterea siguranței cetățenilor. Sprijinul Alianței a ajutat țara să-și întărească capacitatea de a preveni și răspunde la crize, să-și modernizeze instituțiile din sectorul de securitate și apărare, dar și să protejeze spațiul informațional și cibernetic. Președinta Maia Sandu a atras atenția asupra ultimului punct, în contextul scrutinului parlamentar din 28 septembrie 2025, al cărui rezultat a fost validat de Curtea Constituțională, datorită faptul că nu s-au atestat încălcări care să compromită democrația.
Comentând că Rusia diseminează prin propagandiștii afiliați Kremlinului narațiunea falsă că apropierea de NATO privează Republica Moldova de un viitor demn și o transformă într-un teritoriu al fărădelegii și al sărăciei, Maia Sandu a explicat că, de fapt, acestea: „sunt mesaje anti-UE, sunt mesaje anti-statul Republica Moldova”. „Oamenii trebuie să se documenteze despre condițiile de viață în Federația Rusă și cum trăiesc acolo – pornind de la libertățile lor. Cel mai recent a fost arestată o tânără de 18 ani, interpretă, doar pentru că a îndrăznit să cânte pe străzile Sankt-Petersburgului. Imaginați-vă, asta este ce ne dorim noi pentru tinerii noștri și pentru copiii noștri?; ca să nu aibă libertatea să cânte?; sigur că noi nu vrem asta. Noi vrem să fim liberi, noi vrem copiii noștri să se simte în siguranță, să stea aici, acasă, să cânte, să creeze, să danseze. Deci, nu e asta ce ne dorim noi pentru Republica Moldova”, a declarat șefa statului, la emisiunea „Realitatea te privește” de la RLIVE TV, ediția din 16 octombrie.
„Noi colaborăm cu NATO în cadrul programelor pe care le avem. În această vară, când noi am descoperit că avem o vulnerabilitate enormă pe securitatea cibernetică, NATO au fost cei care au mobilizat resurse și au cumpărat echipamente pentru Republica Moldova, pentru ca noi să putem să asigurăm integritatea alegerilor, ca să nu se bage rușii în sistemul nostru și să ne schimbe cifrele și datele. Și sigur o să continuăm, dacă NATO sau țările membre o să vrea să ne ajute în continuare cu echipamente care sunt foarte scumpe. Noi trebuie să investim în securitatea cibernetică. Dacă investim în digitalizare, în același timp trebuie să investim în securitatea cibernetică, pentru că altfel creăm doar niște vulnerabilități”, și-a continuat gândul șefa statului.
Securitate națională consolidată, cu suportul NATO sau țărilor membre
Președinta Maia Sandu este decisă că Republica Moldova va colabora în continuare, „așa cum a continuat până acum, ținând cont de prevederea constituțională, că suntem o țară neutră. Speculații sunt multe, mai ales de la cei care nu sunt deranjați de faptul că Federația Rusă încalcă neutralitatea în fiecare zi”.
„Am văzut-o cu toții cum instituțiile noastre au funcționat și, apropo, o altă lecție a acestor alegeri pentru instituții este că, atunci când se lucrează în echipă, când instituțiile au încredere unele în altele, avem rezultate. Anterior, când o instituție dădea vina pe altă instituție – una încerca să se prezinte ca fiind mult mai bună decât cealaltă – rezultatul a fost foarte prost. Iată doar când reușim să construim mecanisme clare, să lucrăm împreună, să învățăm împreună și să aibă încredere instituțiile unele în altele, atunci reușim. Da, eu cred că noi am făcut pași serioși și sunt instituții care au muncit foarte mult, dar trebuie să continuăm, pentru că nu e suficient”, a adăugat ea.
Mai devreme, în marja summitului NATO-UE de la Bruxelles din 15 octombrie, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a confirmat că „există o cooperare strânsă între NATO și Republica Moldova”, adăugând că Alianța încearcă să sprijine autoritățile „ori de câte ori acestea consideră că putem fi de ajutor”.
„Acest subiect nu a fost discutat în profunzime la summit, dar pot să vă asigur, în termeni generali, că există o cooperare strânsă între Uniunea Europeană și Republica Moldova, precum și între NATO și Republica Moldova. O cunosc pe președinta Maia Sandu de mulți ani și sunt un admirator al leadershipului ei. Ori de câte ori consideră că putem fi de ajutor, încercăm să ajutăm. Acest sprijin poate veni prin NATO ca întreg sau prin contribuția unor aliați individuali”, a explicat Mark Rutte.
Este de menționat că, în luna octombrie, un contingent de experți militari britanici în contracararea dronelor va fi trimis în Republica Moldova pentru a evalua necesitățile forțelor armate moldovenești în dezvoltarea tacticilor anti-dronă. Este vorba de forme de cooperare tehnică și expertiză, realizate în strictă concordanță cu statutul de neutralitate al Chișinăului.