Nu este exclus ca majoritatea candidaților Partidului „Șansă” să fie excluși de la alegerile locale generale. Mai exact, șeful Serviciului Informații și Securitate, Alexandru Musteață, a anunțat că probatoriul privind finanțarea ilegală a campaniei lor a fost transmis către Comisia Electorală Centrală și către organele de urmărire penală.
Conform lui, președinții din teritorii a formațiunii primeau 25.000 de lei lunar fiecare, vicepreședinții – 15.000 de lei. Responsabilii de sectoare beneficiau de 10.000 de lei, cei care se sunt lideri ai formațiuni într-o mahala erau remunerați cu aproximativ 5000 de lei, iar activiștii cu până la 3000 de lei.
Mai mult, cei 652 de candidați ai Partidului Șansă ar fi primit dispozitive electronice. Este vorba despre tablete și telefoane, acordate pe nume.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
„Există bănuiala rezonabilă că practic toți cei 652 e candidați au primit suma de 20.000 de lei. S-a stabilit că candidați la funcția de primari și consilieri au primit tablete și telefoane care au urmau să fie folosite în cadrul companiei electorale. Pe unele cutii erau înscrise numele, prenumele și localitatea unde erau să fie repartizate”, a anunțat Musteață.
Întrebat dacă persoanele vizate vor fi excluse de la scrutin, șeful SIS a precizat că nu ține de competența instituției pe care o conduce. Contactați de redacția Realitatea, reprezentanții Comisiei Electorale Centrale au comunicat că deocamdată raportul transmis de SIS nu este inclus pe ordinea de zi, pentru examinare.