Festivalul Tradiţiilor Româneşti și-a deschis porțile pentru vizitatori la Grădina Botanică din Chișinău. Evenimentul este organizat de către Guvernul de peste Prut, prin intermediul Departamentului pentru Relaţia cu Republica Moldova (DRRM), sub patronajul președintelui Klaus Iohannis.
La eveniment au participat secretarul stat al DRRM Adrian Dupu, ambasadorul român Cristian Leon Țurcanu și ministrul Culturii Sergiu Prodan.
„Mi-ar dorit să fiu din nou aici și să ne aducem aminte, să ne reconectăm la trecutul nostru, la felul în care trăiau bunicii, strămoșii noștri. Putem împreună să petrecem timp de calitate, bucurându-ne de toate lucuruile pe care ne unesc. Sunt sigur că acest festival al tradițiilor va deveni tradiție”, a spus Adrian Dupu.
„Tradițiile sunt cel mai bun ambasador. Mă bucur că suntem împreună aici, că putem admira artiști de pe ambele maluri ale Prutului, care ne vor învăța să apreciem din nou tradițiile și obiceiurile. Să ne bucurăm de tot ce putem vedea aici”, a declarat ambasadorul Cristian Leon Țurcanu.
„Au trecut imperii, au trecut războiaie mondiale, dar tradițiile ne-au dat posibilitate să renațștem de feicare dată. Este de datoria naostră să înțelegem în ce constă contribuția noastră astăzi, pentru a promova mai departe tradițiile naostre populare”, a conchis ministrul culturii al Republicii Moldova, Sergiu Prodan.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Peste 30 de meșteșugari din cele nouă regiuni istorice ale României, Maramureș, Moldova, Crișana, Transilvania, Oltenia, Muntenia, Banat, Dobrogea și Bucovina, își vor expune creațiile și își vor arăta măiestria alături de alți nouă artiști populari din Republica Moldova, la standurile amenajate în Grădina Botanică. Publicul va putea interacționa cu aceștia, pentru a descoperi meșteșugul încondeierii ouălor, al pictării icoanelor, țesutului, olăritului și alte îndeletniciri.
Serile Festivalului Tradițiilor Românești vor fi dedicate muzicii. Începând cu ora 19:00, pe scenă vor urca artiști din România. Conform programului, pe 17 mai vor cânta Ovidiu Lipan Țăndărică și Zece Prăjini, Stelu Enache și Diana Bucșa. În seara de sâmbătă, 18 mai, publicul în va asculta pe Robin & The Backstabbers și Domino, iar duminică, 19 mai, atmosfera va fi încinsă de Direcția 5.
Publicul are acces liber la toate evenimentele Festivalului Tradițiilor Românești. Programul poate fi consultat pe site-ul festivalultradtiilorromanesti.md.
Publicul are acces liber la toate evenimentele Festivalului Tradițiilor Românești. Programul poate fi consultat pe site-ul festivalultradtiilorromanesti.md.
