Moldoveanca Daniela Bejan, împreună cu românca Ana Udroiu, i-au făcut pe jurații de la Vocea României, emisiune difuzată de ProTV să danseze de au sărit scântei. Irina Rimes a spus că a fost „unul dintre cele mai bune momente”.
Tinerele artiste fac parte din echipa lui Smiley și au cântat la battle. Cele două au încins spiritele cu melodia „Of, inimioară”, din repertoriul Luminiței Dobrescu.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
„A fost unul dintre cele mai bune momente din echipa Smiley, pentru că s-a cântat foarte bine și s-a cântat cu bucurie”, a spus Irina Rimes.
După ce jurații și-au făcut datoria, au lăudat și au criticat, atmosfera s-a încins, iar aceștia au ieșit pe scenă și s-au avântat să danseze. Deși ambele au primit aprecieri, mai departe în competiție merge doar Ana Udroiu.