Slovacia a oferit Republicii Moldova un lot de ajutor umanitar în sumă de 50 de mii de euro, care cuprinde hrană, seringi și materiale de prima necesitate. Anunțul a fost făcut chiar de președinta slovacă, Zuzana Čaputová, care se află într-o vizită de lucru astăzi, 30 martie la Chișinău, după întrevederea avută cu șefa statului nostru Maia Sandu.
Președinta slovacă a condamnat atacul militar al Federației Ruse în Ucraina și a declarat că va susține eforturile Republicii Moldova în aspirațiile europene.
„Este o încălcare fără precedent al dreptului european începerea războiului în Ucraina, care a afectat și Republica Moldova, impact resimțit și în Slovacia. Mă bucur că am reușit să organizăm un ajutor umanitar țării voastre, deși știm că aveți nevoie mai multă susținere. Este vorba de un lot în sumă de 50 de mii de euro, care cuprinde hrană, seringi, și materiale de prima necesitate. Slovacia susține eforturile europene orientate spre UE a țării voastre. Sprijinul nostru este deschis și concret. Cu toați avem nevoie de ajutor pentru a stabili pacea. Aici trebuie să ne unim cu toții”, a spus președinta slovacă.
Zuzana Čaputová a precizat că „acesta este doar începutul ajutorului, iar sprijinul nu se termină doar la acest aici”. Ea a menționat că, la sfârșitul acestei săptămâni, trei miniștri de Externe ai Slovaciei, Cehiei și Austriei vor sosi într-o vizită de lucru în țara noastră, unde urmează să stabilească noi acțiuni de donare Republicii Moldova.
La rândul ei Maia Sandu i-a mulțumit președintei Slovaciei pentru ajutorul acordat, care va fi orientat către refugiații ucraineni. Totodată, șefa statului și-a exprimat gratitudinea și pentru colaborarea de până acum dintre cele două state.
„Avem multe provocări, care ne afectează în măsură egală. Suntem recunoscători pentru tot efortul depus pentru a ne ajuta, inclusiv cel prin care oferă burse pentru studenții moldoveni de a-și face studiile în Slovacia. Mizăm pe sprijinul Slovaciei de a susține cererea Republicii Moldova de declararea a țării noastre drept candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană. Vreau să vă mulțumesc pentru ajutorul umanitar cu care ați venit astăzi în Republica Moldova”, a spus Maia Sandu.
Președinta țării noastre a declarat că Moldova are nevoie de o susținere mult mai consistență pentru a putea face față valului de refugiați, dar și pentru a fi pregătită în cazul un număr mai mare de sinistrați, care ar putea să aibă loc.
Precizăm că, Slovacia nu este prima țară care oferă ajutor Moldovei. Mai multe țări europene s-au mobilizat și au ajutat țara noastră, inclusiv, Elveția, Polonia.