Dansatorii moldoveni Radu Aliev, în vârstă de 20 de ani, și Sabina Chirtoacă, în vârstă de 17 ani, au cucerit inimile europenilor. Aceștia au participat la Campionatul Mondial de dansuri sportive în orașul Białka Tatrzańska, Polonia, desfășurat pe 24 martie 2024, unde s-au clasat pe locul întâi, fiind răsplătiți cu tiltul de campioni mondiali la categoria Amateur Open.
Competiția a adunat participanți din 20 de țări, printre care România, Ucraina, Estonia, Georgia, Irlanda, Grecia, Cehia, Italia, Slovenia și Austria.
Deși ambii practică dansul de 15 ani, împreună o fac abia de patru luni. Radu Aliev a împărtășit bucuria sa cu redacția realitatea.md.
„Am simțit o combinație de emoții puternice. Este incredibil să faci parte dintr-un eveniment atât de special și să vezi toate eforturile tale și ale celor din echipa culminând într-o performanță remarcabilă. Sunt mândru de ceea ce am realizat și cu siguranță voi păstra amintiri frumoase din această experiență pentru totdeauna”, afirmă Radu.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Nu este prima competiție la care au participat dansatorii moldovei. În trecut, aceștia au urcat pe podium în cadrul unor concursuri locale, dar și internaționale.

