Curs valutar
  • EUR
    20.1204
    0.1267%
  • USD
    17.5311
    0.7324%
  • RUB
    0.2039
    -2.207%
  • RON
    3.9477
    0.0608%
  • UAH
    0.3989
    0.7521%

Toate știrile

20 martie 2026

Vă este frică de injecţii? Niște cercetători le-au descoperit pe cele fără ace, adică practic nedureroase

14 Oct. 2021, 18:25
 // Categoria: Sci-tech // Autor:  Realitatea.md
14 Oct. 2021, 18:25 // Sci-tech //  Realitatea.md

Cercetătorii din Olanda au dezvoltat o tehnologie cu laser care permite administrarea unor injecţii fără ace şi „practic nedureroase”, o descoperire considerată de ei revoluţionară şi care ar putea să estompeze frica unor persoane faţă de injecţii şi să stimuleze vaccinările.

Tehnologia „Bubble Gun” foloseşte un laser care împinge mici picături de lichid prin stratul exterior al pielii, a precizat David Fernandez Rivas, profesor la Universitatea din Twente şi cercetător afiliat la Massachusetts Institute of Technology (MIT), care a finanţat acest proiect.

Întregul proces este mai rapid decât înţepătura unui ţânţar şi „nu ar trebui să provoace durere”, deoarece terminaţiile nervoase din piele nu sunt atinse, a precizat profesorul Rivas, adăugând că acest aspect va face obiectul unor studii ulterioare.

„Într-o milisecundă, sticla în care se află lichidul este încălzită cu un laser, o bulă este creată în lichid, împingând lichidul în afară cu o viteză de cel puţin 100 de km/oră. Metoda ne permite să pătrundem prin piele fără să provocăm vătămări. Nu vedem nicio rană sau vreun punct de intrare”, a adăugat acelaşi specialist în cadrul unui interviu acordat în laboratorul său.

Profesorul Rivas se aşteaptă ca invenţia lui nu doar să îi ajute pe tot mai mulţi oameni să se vaccineze, dar şi să prevină, totodată, riscul de contaminare cu ace murdare şi să contribuie la reducerea deşeurilor medicale.

Teste realizate pe mostre de ţesuturi au fost realizate cu succes, cu ajutorul unei finanţări de 1,5 milioane de euro primită de la Uniunea Europeană. O cerere de finanţare pentru a începe testele pe voluntari umani urmează să fie depusă în această lună, a precizat profesorul Rivas.

O companie de tip start-up va colabora cu reprezentanţi ai industriei farmaceutice pentru a testa şi a comercializa tehnologia „Bubble Gun”, a adăugat el.

O fobie comună

Totuşi, va fi nevoie de unu până la trei ani pentru ca metoda să devină disponibilă pentru populaţia generală, în funcţie de progresele înregistrate în activitatea de cercetare şi de chestiunile care ţin de procedurile de reglementare.

Aproximativ un olandez din cinci se teme de acele de seringă, a declarat psihologul Henk Schenk, care oferă terapie de specialitate persoanelor care au o formă acută a acestei fobii.

„Fobia faţă de ace este mai comună decât aţi putea crede. Oamenilor le este ruşine să recunoască acest lucru”, a mai spus specialistul olandez.

Unii dintre pacienţi găsesc originea acestei frici incontrolabile în internările traumatizante din copilărie sau se tem să cedeze controlul. Doar un mic număr dintre ei, de aproximativ 1 la 1.000, dezvoltă o fobie profundă, care necesită şedinţe repetate pentru a se pregăti înainte să primească o injecţie.

„În timpul pandemiei de coronavirus, am văzut că mulţi oameni care au reuşit să evite injectarea, sunt acum cu spatele la zid. Oameni care trebuie să primească un vaccin anti-COVID-19 reprezintă un grup important de pacienţi pentru mine în acest an”, a dezvăluit Henk Schenk.

Pacienta Astrid Nijsen, o actriţă de musical în vârstă de 31 de ani, care a parcurs 10 şedinţe de terapie cu Henk Schenk, spune că încă devine anxioasă atunci când se gândeşte la vaccinare, chiar dacă aceasta nu va fi făcută cu ace de seringă.

„A început în perioada pubertăţii. Când văd un ac sau când trebuie să fac un vaccin, vreau pur şi simplu să plec de acolo. Aş distruge întreaga sală doar pentru a evita să fiu injectată”, a declarat ea.

Realitatea Live

Plăți SEPA cu ZERO comision, doar la Victoriabank
Plăți SEPA cu ZERO comision, doar la Victoriabank
OTP Bank S.A. intră oficial în SEPA. Beneficiază de plăți rapide și avantajoase în EUR
OTP Bank S.A. intră oficial în SEPA. Beneficiază de plăți rapide și avantajoase în EUR
Apple Pay, disponibil pentru clienții e-commerce ai Victoriabank
Apple Pay, disponibil pentru clienții e-commerce ai Victoriabank
Victoriabank finalizează achiziția Microinvest
Victoriabank finalizează achiziția Microinvest
„IQ FEST” – Primul festival de jocuri intelectuale va avea loc la Chișinău
„IQ FEST” – Primul festival de jocuri intelectuale va avea loc la Chișinău
Asigură-ți progresul financiar. Deschide un depozit și poți câștiga un depozit PROGRESS de 10.000 sau 50.000 MDL!
Asigură-ți progresul financiar. Deschide un depozit și poți câștiga un depozit PROGRESS de 10.000 sau 50.000 MDL!
Show Must Go ON la Castel Mimi cu vin tânăr, masterclass la făcut plăcinte, Zinaida Julea și Ansamblul Plăieșii
Show Must Go ON la Castel Mimi cu vin tânăr, masterclass la făcut plăcinte, Zinaida Julea și Ansamblul Plăieșii
Idei de acoperișuri pentru case moderne
Idei de acoperișuri pentru case moderne
15 Nov. 2025, 10:29
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
15 Nov. 2025, 10:29 // Societate //  Cătălina Boico

Republica Moldova ar putea asista în curând la o ajustare în jos a tarifelor la gaz. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat în emisiunea „Realitatea te privește” de la RLIVE TV că există semnale clare care în acest sens, însă decizia finală aparține Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), care urmează să prezinte datele oficiale.

Potrivit ministrului, premizele pentru o recalculare a tarifelor sunt vizibile, scrie BANI.MD.

„Ceva premise de ajustare a prețurilor la gaze se întrevăd”, a afirmat Junghietu, precizând însă că poziția finală va fi exprimată abia după ce ANRE va analiza toate cifrele și va realiza calculele necesare. „O să se expună în momentul în care o să aibă deja cifrele de la ANRE și o să poată să facă calcule. Dar din ce vedem și noi, există semnale că, cel puțin pe tarifurile de gaze, o să fie o reajustare”, a mai declarat Junghietu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că în prezent, consumatorii casnici achită un tarif reglementat de 16,742 lei/m³, stabilit ultima dată în decembrie 2024. Atunci, ANRE a aprobat o majorare de 3,16 lei/m³, ceea ce a reprezentat o scumpire de 27,5%.