Pagina de Facebook a fugarului Ilan Șor și a afiliaților acestuia, cum ar fi deputata Marinei Tauber, liderul Partidului Șansă, Alexei Lungu, și a bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul, ar fi fost blocate. Despre asta s-a depistat joi după-amiază, 6 iunie curent.

Autoritățile de la Chișinău au informat compania Meta despre lista persoanelor care dezinformează pe rețelele sociale, plătesc publicitate pentru ca propaganda să ajungă la cât mai mulți utilizatori și o fac din fonduri obscure.
Este de menționat că, potrivit datelor Meta, Ilan Șor a cheltuit pentru postări sponsorizate pe Facebook 378 de mii de euro în 1,6 ani. Cel mai des este vorba de informații anti-aderare UE și anti-referendum.
Coincidență sau nu, dar pe 29 mai curent, când secretarul american de stat, Antony Blinken, a fost la Chișinău, jurnaliștii au insistat ca oficialul să explice dacă există vreo cale de a sancționa și platforma Meta pe care apar postări cu informații de dezinformare sponsorizate. „Aceasta este o întrebare complicată și depășește competențele mele. Noi îndemnăm administratorii de rețele sociale să-și aplice propriile legi. Ele sunt entități independente și dacă vom avea informații privind abuzuri, vom lua deciziile necesare”, a declarat Blinken atunci.