Persoanele care obișnuiesc să bea cafea ar putea avea o speranță de viață mai ridicată și un risc mai mic de boli cardiovasculare. Acest lucru este demonstrat de un amplu studiu din Marea Britanie. Cel mai mare impact a fost măsurat în cazul persoanelor care consumă două-trei cești zilnic, scrie europafm.ro.
Analizând datele adunate vreme de peste 12 ani, cercetătorii au constatat că persoanele care beau cafea au o probabilitate de deces mai scăzută decât cei care nu consumă această băutură.
La cercetarea la care au participat aproape 450 de mii de persoane, s-au analizat legăturile dintre tipurile de cafea și bătăile neregulate ale inimii, bolile cardiovasculare și deces.
Oamenii de știință din Australia au folosit date din studiul UK Biobank, pentru care au fost recrutați adulți cu vârste cuprinse între 40 și 69 de ani, scrie Bloomberg.
Participanții au completat un chestionar în care erau întrebați câte cești de cafea beau în fiecare zi și dacă obișnuiesc să bea cafea instant, măcinată sau decofeinizată.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!