Luptătorul de stil liber Alexandru Gaidarlî a cucerit prima medalie pentru țara noastră la Campionatul Mondial de lupte, rezervat sportivilor sub vârsta de 20 de ani. Sportivul, originar din satul Copceac, UTA Găgăuzia, a intrat în posesia medaliei de argint, după ce a disputat finala categoriei de greutate de până la 70 kg, în fața americanului Peter John Duke.
Potrivit Ministerului Educației, până a ajunge în finală, Alexandru Gaidarlî a trecut consecutiv de georgianul Goga Otinashvili (13-3), polonezul Dominik Jacub Jagusz (14-3), Islam Aslanovitch Kazharov, sportiv care a evoluat sub drapel neutru, (8-3) și azerul Nurlan Aghazada (7-4).
Între timp, potrivit MEC, un alt luptător de stil liber Ion Bulgaru este la o victorie distanță de medalia de bronz. El va disputa finala mică a categoriei de greutate de 57 kg cu un sportiv venit din recalificări.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Deplasarea lotului național de lupte la mondialele U-20 din orașul Samokov, Bulgaria, a fost posibilă cu suportul financiar al Ministerului Educației și Cercetării.



