Meteorologii au emis pentru astăzi, 30 iunie, cod galben de vânt puternic, valabil între orele 14:00 – 18:00. Avertizarea meteo este valabilă pentru nordul și centrul Republicii Moldova.
„Se prevăd intensificări ale vântului nord-vestic în rafale de până la 15–18 m/s”, transmite Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS).

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
În acest sens, cetățenii sunt îndemnați să se adăpostească în mod de urgență într-o clădire sau mașină îndepărtată de firele electrice și copaci, care pot cădea peste autovehicul. Dacă vă aflați în locuință închideți geamurile și ușile pentru a preveni pătrunderea apei și deconectați aparatele electrice.
Conducătorii auto sunt îndemnați să reducă viteza în trafic, să mărească distanța de deplasare și să evite frânările bruște. Totodată, aceștia sunt rugați să parcheze autovehiculele în zone sigure, îndepărtate de copaci, stâlpi sau alte obiecte ce ar putea cădea.
De asemenea, populația este îndemnată să nu traverseze prin zonele inundate, chiar dacă adâncimea apei pare mică, iar în cazul observării cablurilor electrice căzut la pământ să evite atingerea acestora. În situații de risc oamenii sunt rugați să apeleze Serviciul de Urgență 112.