Doi bărbați de 85 și 65 de ani au murit vineri, 8 noiembrie, de hipotermie. Aceștia au fost găsiți pe un drum în localitatea Ighiu, România, de către o persoană care a sunat la numărul de urgenţă 112.
Șeful Serviciului de Ambulanță Județean Harghita a declarat că din primele informaţiii, este vorba de două persoane fără adăpost, care, în momentul în care echipajele medicale au ajuns la faţa locului, aveau o temperatură a corpului sub 29 grade Celsius, transmite G4media.ro.
„Când au ajuns acolo echipajele noastre, temperatura persoanelor era sub 29 grade. Au intrat în stop cardio-respirator, s-a început resuscitarea şi au fost transportaţi în curs de resuscitare la UPU Odorheiu Secuiesc”, a declarat Peter Szilard.
Potrivit sursei citate, resuscitarea acestora a continuat la Unitatea de Primiri Urgenţe, dar în ciuda eforturilor medicilor, bărbaţii nu au putut fi salvaţi.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Vineri dimineaţa, la toate staţiile meteo din judeţul Harghita s-au înregistrat temperaturi negative, cea mai scăzută valoare fiind de minus 10,3 grade Celsius, la Miercurea-Ciuc.