Valeria Bashkirova, tânără de 18 ani, care a lovit trei copii, dintre care doi au murit pe strada Aviator din Moscova, și-a recunoscut pe deplin vinovăția și susșine că îi pare rău de cele întâmplate. După cum precizează TAS, familia fetei și-a exprimat disponibilitatea de a „face cel puțin ceva pentru a ajuta” familia afectată și de a plăti victimelor despăgubiri bănești.
Fata a fost întotdeauna atentă la conducerea automobilului, al cărui permis de conducere l-a primit nu cu mult timp în urmă. Familia ei dorește să facă ceva pentru a ajuta victimele, spunând că sunt gata să ofere orice asistență materială care este în puterea lor, a declarant reporterul TASS, fiind present în sala de judecată.
Tânăra și-a recunosct vina și regretă cele întâmplate.
Sursa a precizat că întreaga familie a acuzatului este „în stare de șoc”, dar în același timp consideră că înăsprirea măsurii preventive împotriva fetei este excesivă, deoarece „nu intenționează să se ascundă nicăieri”. Avocatul fetei, Albert Iakubov, a refuzat categoric să comenteze și a ignorat reporterul TASS.
Până ieri, Valeria Bashkirova a fost în arest la domiciliu, iar luni, 19 iulie, Curtea Tverskoy din Moscova a schimbat măsura de reținere în detenție, fiind în arrest până pe 16 septembrie 2021.
Potrivit datelor prelimiare, tânăra riscă până la șapte ani de închisoare.
Realitatea.md amintește că în după-amiaza zilei de 16 iulie, pe strada Aviatorilor din Moscova, Valeria Bashkirova la volanul unui automobile d emodel Mazda a lovit trei copii în vârstă de nouă luni, trei și cinci ani. Copii erau alături de părinți pe o trecere de pietoni nereglementată de semafoare. Toți copiii au fost spitalizați. Băiatul de cinci ani a murit câteva ore mai târziu, iar copilul de trei ani a murit pe 17 iulie. Cel mai mic copil de 9 luni are o comotie cerebrală și un traumatism cranian închis.
Pe 17 iulie tânăra a fost plasată în arest la domiciliu.