Deputații fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Adrian Lebedinschi și Grigore Novac, au depus la Curtea Constituțională (CCM) o sesizare privind constituționalitatea amendamentelor la Codul contravențional, votat de Parlament la 7 aprilie curent, prin care se interzice utilizarea simbolurilor de război, inclusiv panglica „Sfântul Gheorghe”.
Socialiștii au menționat faptul că deputații din majoritatea parlamentară au completat articolul 365 „încălcarea drepturilor cetățenilor prin răspândirea atributelor și simbolurilor general cunoscute ce sunt utilizate în contextul unor acțiuni de agresiune militară, crime de război și crime împotriva umanității, precum și a propagandei sau glorificării acestor acțiuni” cu o listă în care au fost incluse panglica „Sfântul Gheorghe”, alte semne și simboluri cum ar fi litera „Z” și „V”, utilizate de armata rusă în războiul din Ucraina.
Deputații consideră „ilegale amendamentele aprobate”, motivând că, „articolul 32 al Constituției garantează libertatea opiniei și a exprimării cetățenilor”.
Amintim că, Parlamentul Republicii Moldova, prin voturile deputaților din Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), a interzis utilizarea în țară a panglicii „Sfântul Gheorghe” și a simbolurilor „Z” și „V”, fiind simboluri specifice războiului din Ucraina.
După adoptarea acestei legi, fostul președinte al țării, pro-rusul, Igor Dodon, a declarat că va sfida legea, iar „la 9 mai va purta în piept „panglicii Sfântului Gheorghe”.
Conform legii, pentru confecționarea, vânzarea și deținerea simbolurilor respective, persoanele fizice riscă o amendă de la 4 500 până la 9 000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 30 până la 60 de ore, iar persoanele juridice și cu funcții publice, care vor încălca prevederile respective, riscă o amendă de la 9 000 până la 18 000 de lei.