Curs valutar
  • EUR
    20.2539
    0.2271%
  • USD
    17.2227
    0.5144%
  • RUB
    0.2302
    2.0417%
  • RON
    3.9728
    0.2391%
  • UAH
    0.3903
    0.0512%

Toate știrile

22 aprilie 2026

Salariile și pensiile din Transnistria, de două ori mai mici decât pe malul drept al Nistrului

14 Iun. 2025, 13:58
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
14 Iun. 2025, 13:58 // Economie //  Realitatea.md

Salariile și pensiile locuitorilor din regiunea transnistreană, aflată în afara controlului autorităților constituționale ale Republicii Moldova, sunt aproape de două ori mai mici comparativ cu cele ale moldovenilor de pe malul drept al Nistrului.

Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la IDIS „Viitorul”, menționează că până în anul 2010 salariile de pe cele două maluri ale Nistrului erau comparabile. Ulterior, a urmat o perioadă în care locuitorii din stânga Nistrului câștigau chiar și cu până la 50% mai mult decât cei de pe malul drept. Tendința s-a inversat începând cu anul 2016, când regiunea a rămas fără rezerve valutare, iar relațiile comerciale s-au complicat, generând actuala discrepanță salarială, transmite IPN.

Economistul a precizat, în cadrul emisiunii sale de autor, că în primul trimestru al acestui an salariul mediu lunar pe malul drept al Nistrului a fost de 14 600 de lei, în timp ce pe malul stâng – echivalentul a 7 600 de lei. „Creșterea reală a veniturilor salariale în 2024 a fost de 8% pe malul drept și de 4,1% pe malul stâng”, a menționat Ioniță.

În ceea ce privește pensiile, creșterea reală pe malul drept a fost de 4,6%, în timp ce în regiunea transnistreană, din cauza indexării sub rata inflației, s-a înregistrat un regres de -0,8%. Potrivit lui Veaceslav Ioniță, astăzi un pensionar din stânga Nistrului este, în termeni reali, mai sărac decât în 2015 și doar puțin mai bogat decât în 2001.

Administrația separatistă din regiunea transnistreană raportează un număr de 450 de mii de locuitori, însă Veaceslav Ioniță estimează că populația reală nu depășește 280 de mii de persoane, dintre care aproximativ 155 de mii s-ar afla fie peste hotare, fie pe teritoriul controlat de autoritățile constituționale ale Republicii Moldova.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Pe fundalul unor venituri mai reduse, locuitorii regiunii sunt nevoiți să facă față unor prețuri mai ridicate. Ioniță subliniază că, din 2001 până în prezent, pe malul stâng al Nistrului, prețurile la bunuri și servicii au crescut cu 970%. Astfel, ceea ce în 2001 costa echivalentul la 1 leu, în prezent necesită 9,7 lei. Prin comparație, pe malul drept, pentru aceleași bunuri sau servicii, sunt necesari astăzi 6 lei.

Potrivit expertului, în 2025, cu salariile actuale, moldovenii de pe malul drept al Nistrului își pot permite de patru ori mai multe bunuri și servicii decât cei din stânga. „Timp de zece ani, în stânga Nistrului veniturile salariale reale nu au crescut deloc, chiar dacă prețul gazului și al electricității a rămas neschimbat”, a mai adăugat Ioniță.

Realitatea Live

Plăți SEPA cu ZERO comision, doar la Victoriabank
Plăți SEPA cu ZERO comision, doar la Victoriabank
OTP Bank S.A. intră oficial în SEPA. Beneficiază de plăți rapide și avantajoase în EUR
OTP Bank S.A. intră oficial în SEPA. Beneficiază de plăți rapide și avantajoase în EUR
Apple Pay, disponibil pentru clienții e-commerce ai Victoriabank
Apple Pay, disponibil pentru clienții e-commerce ai Victoriabank
Victoriabank finalizează achiziția Microinvest
Victoriabank finalizează achiziția Microinvest
„IQ FEST” – Primul festival de jocuri intelectuale va avea loc la Chișinău
„IQ FEST” – Primul festival de jocuri intelectuale va avea loc la Chișinău
Asigură-ți progresul financiar. Deschide un depozit și poți câștiga un depozit PROGRESS de 10.000 sau 50.000 MDL!
Asigură-ți progresul financiar. Deschide un depozit și poți câștiga un depozit PROGRESS de 10.000 sau 50.000 MDL!
Show Must Go ON la Castel Mimi cu vin tânăr, masterclass la făcut plăcinte, Zinaida Julea și Ansamblul Plăieșii
Show Must Go ON la Castel Mimi cu vin tânăr, masterclass la făcut plăcinte, Zinaida Julea și Ansamblul Plăieșii
Idei de acoperișuri pentru case moderne
Idei de acoperișuri pentru case moderne
15 Nov. 2025, 10:29
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
15 Nov. 2025, 10:29 // Societate //  Cătălina Boico

Republica Moldova ar putea asista în curând la o ajustare în jos a tarifelor la gaz. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat în emisiunea „Realitatea te privește” de la RLIVE TV că există semnale clare care în acest sens, însă decizia finală aparține Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), care urmează să prezinte datele oficiale.

Potrivit ministrului, premizele pentru o recalculare a tarifelor sunt vizibile, scrie BANI.MD.

„Ceva premise de ajustare a prețurilor la gaze se întrevăd”, a afirmat Junghietu, precizând însă că poziția finală va fi exprimată abia după ce ANRE va analiza toate cifrele și va realiza calculele necesare. „O să se expună în momentul în care o să aibă deja cifrele de la ANRE și o să poată să facă calcule. Dar din ce vedem și noi, există semnale că, cel puțin pe tarifurile de gaze, o să fie o reajustare”, a mai declarat Junghietu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că în prezent, consumatorii casnici achită un tarif reglementat de 16,742 lei/m³, stabilit ultima dată în decembrie 2024. Atunci, ANRE a aprobat o majorare de 3,16 lei/m³, ceea ce a reprezentat o scumpire de 27,5%.