Curs valutar
  • EUR
    20.1648
    -0.2167%
  • USD
    17.3326
    -0.5366%
  • RUB
    0.2224
    -0.9442%
  • RON
    3.9570
    -0.1693%
  • UAH
    0.3957
    -1.0614%

Toate știrile

05 martie 2026

Război în Ucraina: UE – pregătită să extindă până în 2025 protecția temporară acordată ucrainenilor. Ce înseamnă asta?

08 Mart. 2023, 18:15
 // Categoria: Economie // Autor:  Elena Putregai
08 Mart. 2023, 18:15 // Economie //  Elena Putregai

UE este pregătită să extindă până în 2025 protecția temporară acordată ucrainenilor care fug din calea războiului, Comisia Europeană pregătind terenul pentru o abordare coordonată la nivelul UE pentru a asigura o tranziție fără probleme către statute juridice alternative care să permită accesul la drepturi dincolo de durata maximă a protecției temporare, se arată într-un comunicat.

Comisia Europeană a adoptat astăzi Comunicarea privind Directiva privind Protecția Temporară. Directiva a fost declanșată pentru prima dată la 4 martie 2022, ca răspuns la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, pentru a proteja persoanele care fug de război.

De atunci, aproximativ 4 milioane de persoane au primit protecție imediată în UE, din care peste 3 milioane în prima jumătate a anului 2022. Toți cei înregistrați au avut dreptul de a avea acces la piața muncii, educație, asistență medicală și cazare. Răspunsul UE la războiul din Ucraina arată încă o dată ce este posibil atunci când UE acționează unită. Directiva privind protecția temporară s-a dovedit a fi un instrument esențial pentru a oferi protecție imediată în UE și ar trebui să rămână parte din setul de instrumente de care dispune Uniunea Europeană și în viitor.

Prezenta comunicare face un bilanț al punerii în aplicare a directivei în ultimul an, trage învățăminte și identifică domeniile prioritare în care sunt necesare eforturi continue.

Răspunsul UE pe scurt:

Directiva a oferit protecție imediată, reducând în același timp formalitățile la minimum. Ea a completat această protecție cu un set cuprinzător și armonizat de drepturi:

  • accesul la înregistrare și la documente: Statele membre au instituit rapid procedurile de înregistrare și de eliberare a documentelor necesare.
  • Protecție specială pentru copii: în prezent, aproape o cincime dintre copiii din Ucraina se refugiază în UE.
  • Accesul la educație și formare profesională: de la începutul anului școlar din septembrie anul trecut, aproximativ o jumătate de milion de copii ucraineni erau înscriși în sistemele de învățământ din UE.
  • Abordarea riscurilor de trafic de persoane și sprijinirea victimelor crimelor de război: UE a pus în aplicare Planul comun de combatere a traficului de persoane pentru a sensibiliza populația strămutată și a preveni traficul de persoane.
  • Accesul la asistență medicală și la prestații sociale: aproape 2 000 de pacienți ucraineni au fost evacuați cu succes în 20 de țări din UE și din SEE, iar în majoritatea statelor membre s-a oferit asistență în domeniul sănătății mintale și sprijin psihosocial celor care au fugit din calea războiului.
  • Accesul la locuri de muncă: aproximativ un milion de persoane strămutate au un loc de muncă în întreaga Europă, iar UE a creat un proiect pilot de rezervă de talente pentru a sprijini integrarea pe piața muncii.
  • Accesul la cazare și la locuințe: ghidul “Locuințe sigure” oferă asistență statelor membre, autorităților regionale și locale și societății civile în organizarea de inițiative de locuințe private. Comisia a acordat 5,5 milioane de euro pentru proiectul gestionat de Federația Internațională a Crucii Roșii care sprijină punerea în aplicare a orientărilor “Locuințe sigure” și a lansat o cerere de propuneri pentru subvenții de proiecte în vederea promovării în continuare a schemelor de sponsorizare comunitară.

În plus, Comisia și agențiile sale au oferit sprijin operațional statelor membre în punerea în aplicare a directivei. Agenția UE pentru Azil sprijină 13 state membre în ceea ce privește nevoile lor în materie de azil, de primire și de protecție temporară. Aproximativ 200 de membri ai personalului Frontex sunt detașați în statele membre din prima linie și în Moldova pentru a sprijini gestionarea frontierelor acestora. Europol a desfășurat, de asemenea, personal și ofițeri invitați pentru a efectua controale de securitate secundare în cinci state membre și în Moldova. Trei centre ale Mecanismului de Protecție Civilă al UE au fost înființate în statele membre pentru a canaliza peste 80 000 de tone de asistență în natură către Ucraina.

UE a oferit, de asemenea, un sprijin financiar pentru a răspunde nevoilor persoanelor strămutate. UE a furnizat în total 13,6 miliarde de euro ca finanțare suplimentară prin pachetele CARE și FAST-CARE. 1 miliard de euro au fost reprogramați în cadrul fondurilor de coeziune și 400 milioane de euro au fost puse la dispoziție în cadrul fondurilor pentru afaceri interne.

De asemenea, UE și-a intensificat cooperarea cu parteneri internaționali precum Statele Unite, Canada și Regatul Unit, precum și cu organizațiile internaționale relevante.

Nu în ultimul rând, Platforma de solidaritate “Ucraina”, înființată de Comisie imediat după activarea directivei, a jucat un rol crucial în asigurarea unui răspuns coordonat.

Uniunea Europeană este pregătită să sprijine Ucraina atâta timp cât va fi nevoie

Protecția a fost deja prelungită până în martie 2024 și poate fi prelungită în continuare până în 2025. Comisia este pregătită să ia măsurile necesare pentru o nouă prelungire, dacă este necesar. În același timp, se va urmări o abordare coordonată solidă la nivelul UE pentru a asigura o tranziție fără probleme către statute juridice alternative care ar permite accesul la drepturi dincolo de durata maximă a protecției temporare, precum și un sprijin specific pentru persoanele care, după ce au fugit din Ucraina, doresc să se întoarcă acasă.

Pe baza acestui an de punere în aplicare, Comisia consideră că Directiva privind protecția temporară ar trebui să rămână parte din setul de măsuri disponibile la nivelul UE. Comisia va colabora cu colegiuitorii pentru a se asigura că Uniunea Europeană este dotată cu instrumentele de care are nevoie în viitor și pentru a asigura o corelare adecvată cu propunerea Comisiei de regulament privind criza și forța majoră.

Realitatea Live

Plăți SEPA cu ZERO comision, doar la Victoriabank
Plăți SEPA cu ZERO comision, doar la Victoriabank
OTP Bank S.A. intră oficial în SEPA. Beneficiază de plăți rapide și avantajoase în EUR
OTP Bank S.A. intră oficial în SEPA. Beneficiază de plăți rapide și avantajoase în EUR
Apple Pay, disponibil pentru clienții e-commerce ai Victoriabank
Apple Pay, disponibil pentru clienții e-commerce ai Victoriabank
Victoriabank finalizează achiziția Microinvest
Victoriabank finalizează achiziția Microinvest
„IQ FEST” – Primul festival de jocuri intelectuale va avea loc la Chișinău
„IQ FEST” – Primul festival de jocuri intelectuale va avea loc la Chișinău
Asigură-ți progresul financiar. Deschide un depozit și poți câștiga un depozit PROGRESS de 10.000 sau 50.000 MDL!
Asigură-ți progresul financiar. Deschide un depozit și poți câștiga un depozit PROGRESS de 10.000 sau 50.000 MDL!
Show Must Go ON la Castel Mimi cu vin tânăr, masterclass la făcut plăcinte, Zinaida Julea și Ansamblul Plăieșii
Show Must Go ON la Castel Mimi cu vin tânăr, masterclass la făcut plăcinte, Zinaida Julea și Ansamblul Plăieșii
Idei de acoperișuri pentru case moderne
Idei de acoperișuri pentru case moderne
15 Nov. 2025, 10:29
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
15 Nov. 2025, 10:29 // Societate //  Cătălina Boico

Republica Moldova ar putea asista în curând la o ajustare în jos a tarifelor la gaz. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat în emisiunea „Realitatea te privește” de la RLIVE TV că există semnale clare care în acest sens, însă decizia finală aparține Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), care urmează să prezinte datele oficiale.

Potrivit ministrului, premizele pentru o recalculare a tarifelor sunt vizibile, scrie BANI.MD.

„Ceva premise de ajustare a prețurilor la gaze se întrevăd”, a afirmat Junghietu, precizând însă că poziția finală va fi exprimată abia după ce ANRE va analiza toate cifrele și va realiza calculele necesare. „O să se expună în momentul în care o să aibă deja cifrele de la ANRE și o să poată să facă calcule. Dar din ce vedem și noi, există semnale că, cel puțin pe tarifurile de gaze, o să fie o reajustare”, a mai declarat Junghietu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că în prezent, consumatorii casnici achită un tarif reglementat de 16,742 lei/m³, stabilit ultima dată în decembrie 2024. Atunci, ANRE a aprobat o majorare de 3,16 lei/m³, ceea ce a reprezentat o scumpire de 27,5%.