Curs valutar
  • EUR
    20.2505
    0.08%
  • USD
    17.5694
    0.7519%
  • RUB
    0.2134
    -1.0309%
  • RON
    3.9726
    0.0277%
  • UAH
    0.4000
    0.675%

Toate știrile

27 martie 2026

Răcirea bruscă a vremii scumpește gazul și electricitatea în România. Se va simți și în buzunarul moldovenilor?

30 Sept. 2025, 09:24
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
30 Sept. 2025, 09:24 // Economie //  Realitatea.md

Răcirea vremii și lipsa soarelui au impulsionat cererea de gaze naturale și electricitate, ceea ce a dus la majorări semnificative ale prețurilor pe piețele spot. Luni, România a înregistrat un preț mediu zilnic al energiei electrice de 142 euro/MWh, al doilea cel mai ridicat din Uniunea Europeană după Ungaria, unde s-a atins pragul de 145 euro/MWh, analizează Profit.ro. Situația reflectă presiunea crescută asupra consumului intern, amplificată de condițiile meteorologice nefavorabile.

Republica Moldova mizează pe interconectările cu România pentru integrarea în piața energetică a UE

Pe piața gazelor naturale, prețul mediu zilnic pentru livrarea de luni a urcat la 176,3 lei românești/MWh (680,98 lei moldovenești), în creștere față de nivelul de 148,2 lei românești/MWh (572,44 lei moldovenești) consemnat pe 20 septembrie. Volumele tranzacționate au ajuns la aproape 65 GWh, ceea ce reprezintă mai mult de un sfert din producția internă de 246 GWh. Doar pe 19 septembrie s-a înregistrat un volum mai ridicat, de 67,7 GWh, confirmând dinamica accentuată a pieței în această perioadă.

Ultima dată când pe platforma Bursei Române de Mărfuri (BRM) s-a atins un preț mai mare a fost pe 25 august, când s-a consemnat un nivel de 179 lei românești/MWh (691,41 lei moldovenești). Particular este faptul că, pentru prima dată în ultimele luni, prețul spot intern (34,6 euro/MWh) a depășit prețul de pe piața austriacă CEGH (34,5 euro/MWh), considerată un reper regional.

Piața pentru ziua următoare operată de OPCOM a înregistrat luni o majorare cu 42% a prețului față de duminică, atingând 720 lei românești/MWh (2.781,07 lei moldovenești) sau echivalentul a 142 euro/MWh. Niveluri similare au fost raportate și în Bulgaria și Grecia, însă cea mai ridicată valoare s-a înregistrat în Ungaria, unde costul a urcat la 145 euro/MWh.

România a fost luni importator net de electricitate în relația cu Ungaria, dar și exportator net în raport cu Bulgaria, echilibrându-și astfel fluxurile de energie pe piața regională. Evoluția confirmă dependența tot mai accentuată de condițiile externe și volatilitatea prețurilor. Creșterea accentuată a tarifelor vine pe fondul unei combinații între factori sezonieri și structurali, incluzând atât temperaturile mai scăzute, cât și capacitatea redusă de producție în lipsa resurselor regenerabile, în special a energiei solare.

Pe piața gazelor, România a importat luni 12,5 milioane metri cubi prin Bulgaria. Din această cantitate, 9,2 milioane mc au fost reexportate – 7,1 milioane mc către Ungaria și 2,1 milioane mc către Republica Moldova. Diferența, de 3,3 milioane mc, echivalentă cu aproximativ 35 GWh, a rămas pe piața internă. Aceste gaze au fost utilizate fie pentru consumul curent, fie pentru completarea stocurilor destinate sezonului rece. Raportat la producția internă de 232 milioane mc, importurile direcționate pe piața internă au reprezentat circa 15%.

Ponderea gazelor importate utilizate în România s-a ridicat la 26,5% din totalul intrărilor, indicând un grad de dependență crescut al pieței interne față de sursele externe în condiții de cerere ridicată.

Evoluția prețurilor ridicate pe piețele spot de gaze și energie electrică se reflectă inevitabil și asupra consumatorilor, atât casnici, cât și industriali. Pentru populație, chiar dacă există în vigoare scheme de plafonare a tarifelor, costurile suplimentare suportate de furnizori riscă să fie transferate ulterior prin facturi mai mari sau prin reducerea competitivității ofertelor. În plus, incertitudinea privind evoluția pe termen mediu alimentează temerile legate de facturi ridicate în sezonul rece, când consumul crește exponențial.

În cazul industriei, creșterea prețurilor la energie are un impact imediat, mai ales în sectoarele mari consumatoare, precum metalurgia, chimia sau producția de materiale de construcții. Cheltuielile suplimentare reduc marjele de profit și pot afecta competitivitatea pe piețele externe, unde companiile se confruntă deja cu presiuni similare. În lipsa unor mecanisme de sprijin, există riscul ca unele întreprinderi să își limiteze producția sau să transfere costurile în prețurile produselor finale, ceea ce alimentează inflația.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Plăți SEPA cu ZERO comision, doar la Victoriabank
Plăți SEPA cu ZERO comision, doar la Victoriabank
OTP Bank S.A. intră oficial în SEPA. Beneficiază de plăți rapide și avantajoase în EUR
OTP Bank S.A. intră oficial în SEPA. Beneficiază de plăți rapide și avantajoase în EUR
Apple Pay, disponibil pentru clienții e-commerce ai Victoriabank
Apple Pay, disponibil pentru clienții e-commerce ai Victoriabank
Victoriabank finalizează achiziția Microinvest
Victoriabank finalizează achiziția Microinvest
„IQ FEST” – Primul festival de jocuri intelectuale va avea loc la Chișinău
„IQ FEST” – Primul festival de jocuri intelectuale va avea loc la Chișinău
Asigură-ți progresul financiar. Deschide un depozit și poți câștiga un depozit PROGRESS de 10.000 sau 50.000 MDL!
Asigură-ți progresul financiar. Deschide un depozit și poți câștiga un depozit PROGRESS de 10.000 sau 50.000 MDL!
Show Must Go ON la Castel Mimi cu vin tânăr, masterclass la făcut plăcinte, Zinaida Julea și Ansamblul Plăieșii
Show Must Go ON la Castel Mimi cu vin tânăr, masterclass la făcut plăcinte, Zinaida Julea și Ansamblul Plăieșii
Idei de acoperișuri pentru case moderne
Idei de acoperișuri pentru case moderne
15 Nov. 2025, 10:29
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
15 Nov. 2025, 10:29 // Societate //  Cătălina Boico

Republica Moldova ar putea asista în curând la o ajustare în jos a tarifelor la gaz. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat în emisiunea „Realitatea te privește” de la RLIVE TV că există semnale clare care în acest sens, însă decizia finală aparține Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), care urmează să prezinte datele oficiale.

Potrivit ministrului, premizele pentru o recalculare a tarifelor sunt vizibile, scrie BANI.MD.

„Ceva premise de ajustare a prețurilor la gaze se întrevăd”, a afirmat Junghietu, precizând însă că poziția finală va fi exprimată abia după ce ANRE va analiza toate cifrele și va realiza calculele necesare. „O să se expună în momentul în care o să aibă deja cifrele de la ANRE și o să poată să facă calcule. Dar din ce vedem și noi, există semnale că, cel puțin pe tarifurile de gaze, o să fie o reajustare”, a mai declarat Junghietu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că în prezent, consumatorii casnici achită un tarif reglementat de 16,742 lei/m³, stabilit ultima dată în decembrie 2024. Atunci, ANRE a aprobat o majorare de 3,16 lei/m³, ceea ce a reprezentat o scumpire de 27,5%.