Curs valutar
  • EUR
    20.1287
    -0.1793%
  • USD
    17.3389
    0.0363%
  • RUB
    0.2204
    -0.9074%
  • RON
    3.9517
    -0.1341%
  • UAH
    0.3957
    0%

Toate știrile

06 martie 2026

PSDE cheamă la dialog forțele de opoziție proeuropene pentru a apăra Moldova de actuala guvernare

05 Sept. 2023, 14:34
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
05 Sept. 2023, 14:34 // Politica //  Realitatea.md

Republica Moldova se află astăzi într-o criză profundă, iar alegerile locale generale au importanță nu doar locală, ci națională, deoarece de rezultatul lor va depinde cursul de mai departe al țării. Concluzia aparține membrilor Biroului Politic Național al Partidului Social Democrat European, care consideră că, în aceste condiții, este necesar ca forțele politice proeuropene să-și unească eforturile, pentru a nu permite degradarea situației.

În cadrul unei conferințe de presă, desfășurată astăzi la sediul PSDE, conducerea formațiunii a atras atenția asupra riscurilor cu care se confruntă Republica Moldova. Liderul PSDE, Ion Sula, a menționat că astăzi există două mari amenințări.

„Prima amenințare vine din partea actualei guvernări, care demonstrează o lipsă totală de responsabilitate, aroganță și incapacitate de administrare a treburilor statului, iar din această cauză suntem martorii unui dezastru generalizat, care lovește direct și dur în siguranța și bunăstarea populației. De asemenea, vedem cum puterea actuală restrânge drepturile cetățenești și instituie un regim abuziv, în contradicție flagrantă cu normele europene și principiile democratice. Cealaltă amenințare majoră vine din partea așa-numitei opoziții proruse, care este ghidată de forțe ostile din afară și care încearcă să profite de haosul creat de guvernarea PAS și să deturneze cursul de integrare europeană, pentru a readuce Republica Moldova în sfera de influență a Moscovei”, a menționat președintele PSDE.

În opinia lui, scrutinul din 5 noiembrie are nu doar importanță locală, ci reprezintă un exercițiu vital, deoarece de rezultatele lui va depinde calea de mai departe a Republicii Moldova.

„În contextul alegerilor locale generale, sarcina noastră nu este doar să obținem un rezultat foarte bun, ci și să avem grijă, după aceea, ca, cel puțin la nivelul puterii locale, să asigurăm majorități proeuropene”, a mai menționat Ion Sula.

La rândul său, vicepreședintele PSDE, Vadim Brînzaniuc, viitorul candidat din partea formațiunii la alegerile din Chișinău, a declarat că este necesară consolidarea forțelor proeuropene, care rămân fragmentate, din cauză că au devenit ținta predilectă a guvernării PAS.

„Unde duc toate acestea vedem cu toții – dezamăgirea oamenilor este nu doar în PAS, ci și în mesajul proeuropean, în ansamblu. Am auzit, în ultima vreme, unele voci care îndeamnă la unitate și consolidarea eforturilor, lucru pe care noi îl salutăm și, mai mult decât atât, suntem gata să preluăm inițiativa de a aduce la masa de dialog toate forțele politice care conștientizează pericolele ce planează asupra noastră și vor cu adevărat să pună umărul la salvarea situației”, a punctat Vadim Brînzaniuc.

El a precizat că scopul propus este de a crea un pol de alternativă puternic, care să le redea oamenilor speranța și să determine cele două tabere să-și mai tempereze din ambiții.

„Nu vorbim aici despre blocuri electorale sau fuziuni între partide, ci despre nevoia de a stabili niște chestiuni de principiu și niște obiective comune spre care să tindem cu toții. Dacă vom pune în prim-plan interesul cetățenilor, vom găsi, cu siguranță, limbaj comun și vom putea trasa liniile roșii peste care nimeni nu are dreptul să treacă, nici măcar cei care au astăzi o majoritate confortabiă în Parlament”, a menționat Vadim Brînzaniuc.

La final, vicepreședintele PSDE, Eremei Priseajniuc, a dat citire Rezoluției adoptate în cadrul Biroului Politic Național, care va sta la baza viitoarelor strategii politice ale social-democraților moldoveni.

Realitatea Live

Plăți SEPA cu ZERO comision, doar la Victoriabank
Plăți SEPA cu ZERO comision, doar la Victoriabank
OTP Bank S.A. intră oficial în SEPA. Beneficiază de plăți rapide și avantajoase în EUR
OTP Bank S.A. intră oficial în SEPA. Beneficiază de plăți rapide și avantajoase în EUR
Apple Pay, disponibil pentru clienții e-commerce ai Victoriabank
Apple Pay, disponibil pentru clienții e-commerce ai Victoriabank
Victoriabank finalizează achiziția Microinvest
Victoriabank finalizează achiziția Microinvest
„IQ FEST” – Primul festival de jocuri intelectuale va avea loc la Chișinău
„IQ FEST” – Primul festival de jocuri intelectuale va avea loc la Chișinău
Asigură-ți progresul financiar. Deschide un depozit și poți câștiga un depozit PROGRESS de 10.000 sau 50.000 MDL!
Asigură-ți progresul financiar. Deschide un depozit și poți câștiga un depozit PROGRESS de 10.000 sau 50.000 MDL!
Show Must Go ON la Castel Mimi cu vin tânăr, masterclass la făcut plăcinte, Zinaida Julea și Ansamblul Plăieșii
Show Must Go ON la Castel Mimi cu vin tânăr, masterclass la făcut plăcinte, Zinaida Julea și Ansamblul Plăieșii
Idei de acoperișuri pentru case moderne
Idei de acoperișuri pentru case moderne
15 Nov. 2025, 10:29
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
15 Nov. 2025, 10:29 // Societate //  Cătălina Boico

Republica Moldova ar putea asista în curând la o ajustare în jos a tarifelor la gaz. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat în emisiunea „Realitatea te privește” de la RLIVE TV că există semnale clare care în acest sens, însă decizia finală aparține Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), care urmează să prezinte datele oficiale.

Potrivit ministrului, premizele pentru o recalculare a tarifelor sunt vizibile, scrie BANI.MD.

„Ceva premise de ajustare a prețurilor la gaze se întrevăd”, a afirmat Junghietu, precizând însă că poziția finală va fi exprimată abia după ce ANRE va analiza toate cifrele și va realiza calculele necesare. „O să se expună în momentul în care o să aibă deja cifrele de la ANRE și o să poată să facă calcule. Dar din ce vedem și noi, există semnale că, cel puțin pe tarifurile de gaze, o să fie o reajustare”, a mai declarat Junghietu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că în prezent, consumatorii casnici achită un tarif reglementat de 16,742 lei/m³, stabilit ultima dată în decembrie 2024. Atunci, ANRE a aprobat o majorare de 3,16 lei/m³, ceea ce a reprezentat o scumpire de 27,5%.