Parlamentul Republicii Moldova este pe locul 6 în lume după progresul obținut, din 2018, privind numărul de parlamentari sub 45 de ani și pe locul 8, privind numărul deputaților sub 30-40 de ani. Datele se conțin în Raportul „Participarea tinerilor în parlamentele naționale”, prezentat, astăzi, în cadrul celei de-a 7-a Conferință globală a tinerilor parlamentari din țările Uniunii Interparlamentare (UIP).
Raportul privind reprezentativitatea tinerilor în parlamentele statelor membre ale Uniunii Interparlamentare arată că 30,2% dintre parlamentarii lumii au sub 45 de ani. În Parlamentul Republicii Moldova acest indice constituie 38,6% – 39 din 101 de deputați sunt mai tineri de 45 de ani.
Summitul UIP pentru tineri se desfășoară pe 28-29 aprilie. În prima zi, acesta a întrunit peste 200 de deputați din țările membre ale UIP. În cea de-a doua zi, la lucrările acestuia urmează să adere reprezentanții Legislativului din Republica Moldova – Victor Bologan, Alla Pilipețcaia și Radu Marian.
Discuțiile din cadrul reuniunii vizează situația tinerilor în perspectiva post-pandemică. Potrivit participanților, șocurile în sănătatea publică și socio-economice provocate de pandemia COVID-19 au avut un impact semnificativ asupra tinerilor.
Uniunea Interparlamentară este organizație globală a parlamentelor naționale, cu sediul la Geneva, care întrunește 179 de parlamente și 13 membri asociați.
