Amendamentul introdus în Codul contravențional săptămâna trecută, prin care se interzice folosirea simbolurilor de război, inclusiv a panglicii „Sfântului Gheorghe” va intra în vigoare la cel mult două săptămâni. Anunțul a fost făcut de către deputatul PAS, Lilian Carp, autorul inițiativei.
Momentul intrării în vigoare a interdicției votate de majoritatea PAS în două lecturi la 7 aprilie este important pentru că de el depinde dacă va fi legal sau nu să se mai folosească la manifestările de 9 mai panglica în culorile negru și portocaliu, pe care Rusia a desemnat-o drept simbol al victoriei în Cel de-al Doilea Război Mondial. Interdicția se conține într-un amendament la o lege de modificare a Codului contravențional. În lege se prevede expres că ea „intră în vigoare la expirarea a trei luni de la data publicării în Monitorul Oficial”.
Totuși, deputatul Lilian Carp, care a sugerat într-un interviu cu Europa Liberă că amendamentul său nu se supune prevederii privind cele trei luni, precum este în cazul altor inițiative.
„Proiectul de lege a fost votat în a doua lectură, urmează redactarea propriu-zisă a legii, după care publicarea ei în Monitorul Oficial și intrarea oficială în vigoare a legii. În câteva zile, o săptămână-două, cel mult”, a declarat Carp.
Precizăm că, amendamentul la Codul contravențional interzice „simbolurile și atributele care promovează acțiuni de agresiune militară, crime de război și crime împotriva umanității”. Printre aceste simboluri au fost enumerate panglica bicoloră negru-portocaliu, cunoscută ca și panglica „Sfântului Gheorghe”, dar și literele „Z”, „V” folosite de trupele ruse care au invadat Ucraina pe 24 februarie.
„După intrarea în vigoare a legii, în atribuțiile poliției va intra să-i amendeze pe cei care vor afișa simbolurile „indiferent unde are loc acest lucru, pe stradă sau oriunde. Simbolurile interzise vor putea fi folosite „doar în cadrul conferințelor și expozițiilor științifice, sau a filmelor, dar care nu au drept obiectiv propagarea acestora”, a precizat Carp.
După adoptarea acestei legi, fostul președinte al țării, pro-rusul, Igor Dodon, a declarat că va sfida legea, iar „la 9 mai va purta în piept „panglicii Sfântului Gheorghe”.
Conform legii, pentru confecționarea, vânzarea și deținerea simbolurilor respective, persoanele fizice riscă o amendă de la 4 500 până la 9 000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 30 până la 60 de ore, iar persoanele juridice și cu funcții publice, care vor încălca prevederile respective, riscă o amendă de la 9 000 până la 18 000 de lei.