Candidata independentă la alegerile parlamentare din 28 septembrie, Olesea Stamate, afirmă că un candidat independent are șanse reale să ajungă în Parlament și să aducă schimbări, dacă se bucură de sprijinul cetățenilor.
Stamate a amintit exemplul Estoniei, unde în 2009 politicianul Indrek Tarand, candidat independent, a reușit să obțină peste 100.000 de voturi la alegerile pentru Parlamentul European, clasându-se pe locul doi, imediat după cel mai mare partid estonian.
„Un candidat independent va reuși, dacă are susținerea voastră! Dacă și voi credeți, așa cum cred eu”, a declarat Stamate.
Printre realizările europarlamentarului estonian s-au numărat promovarea subiectului Arcticii pe agenda UE, consolidarea securității digitale și contribuția la formarea Serviciului diplomatic european.
Ea a menționat că experiența Estoniei, o țară mai mică decât Republica Moldova, demonstrează că un independent nu doar poate trece pragul electoral, dar și să contribuie la schimbări importante în forurile legislative.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!