Toate trăsăturile distinctive ale unei limbi – sunetele, cadențele și tiparele gramaticale – au fost modelate în timp, pe măsură ce fiecare limbă s-a dezvoltat. Nici volumul nu face excepție.
Într-un nou studiu, savanții au studiat circa 346.000 de cuvinte din aproape 5.000 de limbi și dialecte și au calculat „sonoritatea” medie a fiecărei limbi. Sonoritatea reprezintă un indicator care poate fi înțeles parțial ca fiind intensitatea sonoră, deși include și rezonanța unui cuvânt.
Ulterior, ei au studiat datele privind temperatura globală de la NASA pentru a evalua dacă există o legătură între aceste două variabile. Ei au constatat că familiile de limbi care s-au dezvoltat în zone cu climă mai caldă tind să aibă o sonoritate mai mare, sau tind să fie mai puternice, decât cele care s-au dezvoltat în zone mai reci. Pentru a lămuri, nu înseamnă că oamenii care vorbesc aceste limbi tind să vorbească mai tare, ci este vorba de calitatea cuvintelor din aceste limbi, care sunt mai rezonante sau mai ușor de rostit cu voce tare. Descoperirile au fost publicate în revista PNAS Nexus.
Există câteva teorii care explică acest lucru, deși în rândul experților „nu există consens„, spune Tianheng Wang, doctorand în lingvistică la Universitatea Nankai și primul autor al noii lucrări. Conform primei teorii, în climatele reci, întrucât aerul rece este în medie mai uscat decât aerul cald (ceea ce este doar o chestiune de fizică elementară) și întrucât uscăciunea poate face dificilă vibrația corzilor vocale, limbajul a devenit mai silențios pentru că era pur și simplu mai confortabil. În plus, în frig, s-ar putea să vrei să-ți ții gura închisă mai mult timp.
„O privire de ansamblu”
Cea de-a doua teorie, spune Wang, sugerează că, întrucât aerul din climatele mai calde tinde să absoarbă și să estompeze sunetele cu frecvențe mai înalte, limbile de acolo au dezvoltat sunete mai sonore și mai rezonante care ar putea suporta mai bine această distorsiune.
Această cercetare vine în completarea lucrărilor anterioare care au încercat să stabilească o legătură între sonoritate și temperatură, dar are și unele dintre aceleași limitări, spune Gary Lupyan, cercetător în domeniul cognitiv de la Universitatea Wisconsin-Madison, care a studiat modul în care se adaptează limbajul. În primul rând, cercetătorii au luat în considerare doar aproximativ 40 de cuvinte pentru fiecare limbă – în parte pentru că datele pentru unele limbi conțineau doar 40 de cuvinte – „dar este o privire de ansamblu foarte imperfectă asupra felului în care sună o limbă„, spune el.
În plus, cuvintele incluse în analiză nu sunt luate în considerare în funcție de frecvență, spune Lupyan. Pentru a avea o viziune exactă a modului în care sună o limbă, un cuvânt care are mai multe vocale, dar care este foarte rar folosit, nu ar trebui să aibă aceeași importanță în analiză ca un cuvânt cu foarte puține vocale, dar care este folosit tot timpul, adaugă el. În cele din urmă, Lupyan crede că sunt necesare analize mai detaliate pentru a susține această legătură între sonoritate și temperatură. De exemplu, diferențierea între temperatură și umiditate sau luarea în considerare a altitudinii, care ar putea, de asemenea, să afecteze aerul și modul în care sunt produse și percepute sunetele – mai multe analize ne-ar putea permite să înțelegem mai bine mecanismul acestei legături, spune el.
Evoluția limbilor este un subiect complex, spune Wang.
