Nava spațială Juno a NASA a făcut noi descoperiri despre luna de foc a planetei Jupiter, Io, corpul cu cea mai intensă activitate vulcanică din sistemul nostru solar, rezolvând o problemă ce intrigă de multă vreme oamenii de știință, relatează CNN. De o mărime apropiată de cea a Lunii, pe Io se află aproximativ 400 de vulcani care eliberează continuu fum și lavă ce îi acoperă suprafața.
„Io este unul dintre cele mai curioase obiecte din întregul sistem solar”, a spus coautorul studiului Scott Bolton, cercetător principal al Juno și vicepreședinte asociat la Southwest Research Institute din San Antonio. „Vedem că acest corp este acoperit de vulcani, la ambii poli și în mijloc, (care se explodează) continuu.”
Noile date sugerează că mulțimea de vulcani de pe Io sunt probabil alimentați de propriul rezervor de magmă fierbinte, și nu de un ocean global subteran, conform ipotezei de până acum a astronomilor.
Descoperirea ar putea schimba felul în care astronomii se uită la lunile dominate de oceane globale subterane din sistemul nostru solar, precum luna Europa a lui Jupiter și planetele aflate în afara sistemului nostru solar.
Părintele astronomiei moderne Galileo Galilei a descoperit Io la 8 ianuarie 1610.
Însă activitatea vulcanică frenetică a sa a fost detectată abia în momentul în care Voyager 1 a zburat pe lângă Jupiter și lunile sale în 1979, dezvăluind suprafața dinamică a lui Io care semăna cu o pizza pepperoni, a spus Bolton.
Linda Morabito, savant al laboratorului NASA Jet Propulsion din Pasadena, California, a devenit prima persoană care a identificat fum vulcanic în timp ce studia o imagine a lui Io capturată de Voyager 1.
Revelația a suscitat încercările astronomilor de a dezlega misterul.
„De la descoperirea lui Morabito, oamenii de știință s-au întrebat asupra felului în care se alimentează vulcanii din lava de sub suprafață”, a explicat Bolton. „Era vorba de un ocean de mică adâncime format din magmă fierbinte care alimenta vulcanii sau sursa lor era mai locală? Bănuiam că datele din cele două zboruri foarte apropiate ale lui Juno ne-ar putea oferi câteva informații despre cum funcționează de fapt această lună clocotindă.”
Io orbitează în jurul lui Jupiter, cea mai mare planetă din sistemul nostru solar. Orbita lunii este imperfectă, ceea ce înseamnă că uneori se apropie de Jupiter, iar alteori se depărtează. Io orbitează complet Jupiter la fiecare 42,5 ore.
Influența gravitațională masivă a lui Jupiter creează un efect de strânsoare asupra Io, precum o mână care strânge o minge de cauciuc, încălzind luna.
„Asta se întâmplă în Io”, a spus Bolton. „Acea strângere generează căldură și devine atât de fierbinte încât interiorul (Io) se topește și iese la suprafață. Erupțiile sunt constante. Este ca o furtună fără oprire. Erupe continuu peste tot.”
Forțele exercitate de Jupiter asupra lui Io generează o energie imensă, care topește o parte din interiorul lunii, a spus Bolton.
În timpul trecerilor sale, Juno a captat date Doppler de înaltă precizie, care au măsurat gravitația lui Io pe baza felului în care apropierea de aceasta a afectat accelerația navei spațiale. Datele au fost comparate cu observațiile din misiunile anterioare care au zburat pe lângă Jupiter și lunile sale, cum ar fi sonda spațială Galileo a NASA, precum și telescoapele de la sol.
Împreună, observațiile indică un interior rigid, în mare parte solid, sub suprafața lui Io, mai degrabă decât un ocean de magmă – rezolvând un mister de 45 de ani suscitat de observațiile Voyager 1. În schimb, vulcanii sunt alimentați de mai multe surse locale și fiecare are propriul său buzunar de magmă subteran
„Descoperirea lui Juno precum că forțele nu creează întotdeauna oceane de magmă globală nu doar că forțează să regândim ceea ce știm despre interiorul lui Io”, a spus autorul principal al studiului Ryan Park, co-investigator Juno și supervizor al Grupului de dinamică a sistemului solar la JPL. , într-un comunicat. „Are implicații pentru înțelegerea noastră asupra altor luni, cum ar fi Enceladus și Europa (a lui Saturn), și chiar a exoplanetelor și super-Pământurilor. Noile noastre descoperiri oferă o oportunitate de a revizui ceea ce știm despre formarea și evoluția planetare.”
Misiunea a ajutat, de asemenea, la capturarea unei game de imagini care prezintă „suprafața imaginată primordială” a lui Io, a spus Heidi Becker, un om de știință la JPL care nu a fost implicat în studiu. Imaginile aduc în atenție diferite caracteristici de pe Io ca niciodată înainte, inclusiv insule pe lacuri masive de lavă, cum ar fi Loki Patera, care este atât de mare încât astronomii o compară cu o mare de lavă pe suprafața lui Io.
Nava spațială Juno aduce noi perspective despre Jupiter și lunile sale, după ce a finalizat recent un zbor peste vârfurile norilor învolburate ale lui Jupiter pe 24 noiembrie. În perioada următoare, Juno va ajunge la 3.500 de kilometri deasupra centrului lui Jupiter pe 27 decembrie.
