Curs valutar
  • EUR
    20.2752
    0%
  • USD
    17.3559
    0%
  • RUB
    0.2316
    0%
  • RON
    3.9806
    0%
  • UAH
    0.3952
    0%

Toate știrile

25 aprilie 2026

O nouă ședință în dosarul lui Ciochină, amânată. Avocații invocă absența martorilor

04 Nov. 2025, 17:09
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
04 Nov. 2025, 17:09 // Societate //  Realitatea.md

O nouă ședință în dosarul în care fostul primar de la Boldurești, Nicanor Ciochină, este acuzat de provocarea accidentului mortal în care a fost implicat un adolescent, a fost amânată. La fel ca și cea din 24 octombrie, ședința programată astăzi, 4 noiembrie, a fost suspendată deoarece avocații inculpatului nu au asigurat prezența martorilor.

Purtătorul de cuvânt al Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Emil Gaitur, a declarat pentru IPN că, partea apărării invocă că martorii nu se prezintă la ședințele de judecată.

În prezent, procesul se află în etapa de audiere a probelor apărării. Inculpatului îi este interzis să părăsească localitatea, fiind plasat sub control judiciar. Dosarul penal în care fostul primar este învinuit a fost trimis spre examinare la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, pe 29 mai 2024. Anterior, instanța a aplicat în repetate rânduri amenzi apărătorilor pentru neprezentarea la ședințe. Din același motiv, la demersul procurorilor, au fost desemnați apărători din oficiu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Fostul primar al comunei Boldurești, Nicanor Ciochină, este învinuit că pe 19 februarie 2024 a accidentat mortal un băiat de 14 ani și a fugit de la locul faptei. Potrivit Poliției, înainte de a fi prins, acesta ar fi încercat să ascundă urmele accidentului. Mai exact, ar fi înscenat o altă coliziune cu implicarea mașinii deteriorate. Ulterior, polițiștii au reușit să-l rețină pe complicele primarului, Ion Andronache. Nicanor Ciochină riscă până la șapte ani de închisoare. Acesta se declară nevinovat.

Realitatea Live

Plăți SEPA cu ZERO comision, doar la Victoriabank
Plăți SEPA cu ZERO comision, doar la Victoriabank
OTP Bank S.A. intră oficial în SEPA. Beneficiază de plăți rapide și avantajoase în EUR
OTP Bank S.A. intră oficial în SEPA. Beneficiază de plăți rapide și avantajoase în EUR
Apple Pay, disponibil pentru clienții e-commerce ai Victoriabank
Apple Pay, disponibil pentru clienții e-commerce ai Victoriabank
Victoriabank finalizează achiziția Microinvest
Victoriabank finalizează achiziția Microinvest
„IQ FEST” – Primul festival de jocuri intelectuale va avea loc la Chișinău
„IQ FEST” – Primul festival de jocuri intelectuale va avea loc la Chișinău
Asigură-ți progresul financiar. Deschide un depozit și poți câștiga un depozit PROGRESS de 10.000 sau 50.000 MDL!
Asigură-ți progresul financiar. Deschide un depozit și poți câștiga un depozit PROGRESS de 10.000 sau 50.000 MDL!
Show Must Go ON la Castel Mimi cu vin tânăr, masterclass la făcut plăcinte, Zinaida Julea și Ansamblul Plăieșii
Show Must Go ON la Castel Mimi cu vin tânăr, masterclass la făcut plăcinte, Zinaida Julea și Ansamblul Plăieșii
Idei de acoperișuri pentru case moderne
Idei de acoperișuri pentru case moderne
15 Nov. 2025, 10:29
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
15 Nov. 2025, 10:29 // Societate //  Cătălina Boico

Republica Moldova ar putea asista în curând la o ajustare în jos a tarifelor la gaz. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat în emisiunea „Realitatea te privește” de la RLIVE TV că există semnale clare care în acest sens, însă decizia finală aparține Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), care urmează să prezinte datele oficiale.

Potrivit ministrului, premizele pentru o recalculare a tarifelor sunt vizibile, scrie BANI.MD.

„Ceva premise de ajustare a prețurilor la gaze se întrevăd”, a afirmat Junghietu, precizând însă că poziția finală va fi exprimată abia după ce ANRE va analiza toate cifrele și va realiza calculele necesare. „O să se expună în momentul în care o să aibă deja cifrele de la ANRE și o să poată să facă calcule. Dar din ce vedem și noi, există semnale că, cel puțin pe tarifurile de gaze, o să fie o reajustare”, a mai declarat Junghietu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că în prezent, consumatorii casnici achită un tarif reglementat de 16,742 lei/m³, stabilit ultima dată în decembrie 2024. Atunci, ANRE a aprobat o majorare de 3,16 lei/m³, ceea ce a reprezentat o scumpire de 27,5%.