O familie din Rusia a trăit izolată complet de restul lumii timp de peste 40 de ani, fără să știe de evenimente importante precum cel de-al Doilea Război Mondial. Familia Lykov, parte a unei secte religioase, a fugit în 1936 în sălbăticie pentru a scăpa de persecuția sovietică. Ei au trăit în Taiga Siberiană, fără contact cu civilizația, până când au fost descoperiți de geologi în 1978.

Descoperirea a fost remarcabilă. Muntele era la peste 240 de kilometri de orice așezare, într-o zonă neexplorată. Din coliba familiei a ieșit un bătrân desculț, îmbrăcat într-o cămașă și pantaloni din pânză de sac, amândouă peticite. Avea o barbă lungă, părul ciufulit și părea speriat, dar atent la tot ce se întâmpla.

Văzând cât de speriați erau cei din colibă, geologii au ieșit și s-au așezat la mică distanță, unde au început să mănânce din proviziile lor. După o jumătate de oră, ușa colibei s-a deschis și bătrânul cu cele două fiice au ieșit. Nu mai erau panicați, dar erau în continuare speriați – însă, și curioși. S-au așezat lângă geologi, dar au refuzat orice li s-a oferit – gem, ceai, pâine. „Nu avem voie asta.”

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Încetul cu încetul, după mai multe vizite, întreaga poveste a familiei a ieșit la iveală. Pe bătrân îl chema Karp Osipovici Lîcov și era un rascolnic – membru al unei secte religioase de ortodocși ruși fundamentaliști care urmează tradiții neschimbate de pe vremea lui Petru cel Mare. Lîcov nu știa nimic despre al Doilea Război Mondial și a dat vina tot pe Petru cel Mare: „Ce este asta, a doua oară, și mereu cu germanii? Blestemat să fie Petru. El s-a pus bine cu ei. Așa a fost.”

În 1936, când erau doar patru membri ai familiei: Karp, soția Akulina, fiul Savin, care avea în jur de 9 ani, și Natalia, fiica lor de doar doi ani. Alți doi copii s-au născut apoi în sălbăticie – Dmitri, în 1940, și Agafia, în 1944.

Familia Lîcov trăia mereu la limită cu mâncarea. Abia în anii ’50, când Dmitri a crescut, au reușit să vâneze animale sălbatice, fără arme, doar cu capcane sau fugărindu-le până la epuizare. Dmitri devenise foarte rezistent, vâna desculț prin munți chiar și iarna, întorcându-se uneori după câteva zile cu un elan pe umăr. Totuși, deseori rămâneau fără carne, iar dieta lor era foarte simplă. Animalele sălbatice le-au distrus grădina de morcovi.

În iunie 1960, o ninsoare neașteptată a distrus toate plantele din grădină. Familia a supraviețuit mâncând piele, coajă de copac și paie. Akulina, epuizată de eforturile de a-și hrăni copiii, a murit de foame în februarie 1961.

În toamna lui 1981, trei dintre cei patru copii au murit. Savin și Natalia au murit din cauza insuficienței renale, iar Dmitri de pneumonie, probabil contactată de la noii prieteni. Deși geologii au vrut să-l ducă la spital, Dmitri a refuzat, spunând: „Nu avem voie. Un om trăiește doar cât îi permite Dumnezeu.”

Karp și Agafia au rămas în pădure, dar Agafia a acceptat, la un moment dat, să facă un tur al țării, la invitația guvernului sovietic. Întoarsă, a spus că nu poate suporta poluarea și aglomerația orașului. După moartea lui Karp în 1988, Agafia a continuat să trăiască singură în taiga. Acum, la 80 de ani, acceptă mai mult ajutor, inclusiv de la miliardarul Oleg Deripaska, care i-a construit o nouă căsuță. Ea folosește un telefon prin satelit și primește provizii și ajutor de la voluntari, mai ales iarna.