Curs valutar
  • EUR
    20.2505
    0.08%
  • USD
    17.5694
    0.7519%
  • RUB
    0.2134
    -1.0309%
  • RON
    3.9726
    0.0277%
  • UAH
    0.4000
    0.675%

Toate știrile

27 martie 2026

National Geographic: București devine noua stea a gastronomiei europene

13 Apr. 2025, 20:00
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
13 Apr. 2025, 20:00 // Life //  Realitatea.md

Bucureștiul devine noua stea a gastronomiei europene, notează National Geographic. O nouă generație de bucătari, mulți dintre ei formați în bucătării europene de top, revin în țară, aducând cu ei tehnici moderne.  

Bucureștiul, cu o populație de două milioane de locuitori, are numeroase restaurante. În timp ce localuri precum Caru’ cu bere și Hanu’ lui Manuc sunt populare printre turiști, localnicii preferă adesea restaurante „ascunse în interiorul conacelor istorice sau deghizate în umile tarabe de piață”.

Băcănia Veche, situată lângă Piața Română, impresionează cu preparatele sale care aduc aminte de copilărie. Friptura de porc fragedă în sos de prune este așezată „pe cel mai pufos piure de cartofi”, notează sursa citată.

Arzu, un local plin de viață care amintește de delicatesele lui Yotam Ottolenghi, este cunoscut pentru „aromele îndrăznește”. În meniu se găsește și pate de pui cu stafide înmuiate în vin, dar și cartofi dulci cu arahide picante. 15A, ascuns într-o vilă Art Nouveau, îi poartă pe clienți în trecut cu decorul său, dar oferă un meniu modern: clătite cu feta și spanac, ruladă de porc învelită în prosciutto și biban gratinat cu ciuperci sălbatice. Pentru o gustare rapidă, Senviș este recomandat de localnici datorită ingredientelor de calitate și combinațiilor de arome. Aici, sandvișurile sunt umplute cu sos de anghinare, vinete și salată caprese, toate învelite într-o chiflă artizanală.

Terasa Obor este locul ideal pentru a savura mici tradiționali. „Serviți cu pâine pufoasă și muștar picant, micii sunt o delicatesă a bucătăriei stradale românești”, mai scrie sursa citată.

„Scena gastronomică din București evoluează. Seamănă cu un escargot, un melc. Se mișcă încet pe drumul său, vreau să cred că în direcția bună. Cu toate acestea, lucrul bun la un melc este că își poartă casa cu el, mereu, pe spate”, a spus Radu Ionescu-Feher, executive chef la restaurantul KAIAMO.

Recunoscut de Gault & Millau România drept unul dintre cele mai bune restaurante din țară, KAIAMO este inclus în ghidul 50 Best Discovery, fiind în fruntea mișcării fine dining. La KAIAMO, preparate simple precum sfecla roșie și brânza de capră sunt transformate în opere de artă culinară cum ar fi „La Blouse Roumaine” a lui Henri Matisse. Bucătarul Alex Petricean de la NOUA oferă o experiență unică: „România pe farfurie”, unde oaspeții descoperă tradițiile culinare ale diferitelor regiuni printr-o hartă puzzle din lemn. Kané, unde bucătar-șef este Daniel Pǎlici, se concentrează pe produse de sezon și locale. Pǎlici aduce la masă surprize prin utilizarea creativă a ingredientelor, cum ar fi vinetele care capătă calitățile Camembertului.

Bucureștiul îmbrățișează arome internaționale, cu restaurante și cafenele noi. Pentru sushi, Tobiko Sushi Fusion este locul ideal, unde chef Alexandru Gușǎ pregătește Dragon Maki cu creveți tempura, avocado, anghilă, căpșuni și piure de mango.  Napoletanii oferă pizza tradițională napolitană, cu ingrediente precum trufe și prosciutto crudo. IMZA, situat în Dorobanți, servește delicatese turcești precum biluțe cu pastramă.

Pata Negra, lângă Piața Victoriei, are în meniu preparate spaniole: crochete de caracatiță și tataki de ton.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Plăți SEPA cu ZERO comision, doar la Victoriabank
Plăți SEPA cu ZERO comision, doar la Victoriabank
OTP Bank S.A. intră oficial în SEPA. Beneficiază de plăți rapide și avantajoase în EUR
OTP Bank S.A. intră oficial în SEPA. Beneficiază de plăți rapide și avantajoase în EUR
Apple Pay, disponibil pentru clienții e-commerce ai Victoriabank
Apple Pay, disponibil pentru clienții e-commerce ai Victoriabank
Victoriabank finalizează achiziția Microinvest
Victoriabank finalizează achiziția Microinvest
„IQ FEST” – Primul festival de jocuri intelectuale va avea loc la Chișinău
„IQ FEST” – Primul festival de jocuri intelectuale va avea loc la Chișinău
Asigură-ți progresul financiar. Deschide un depozit și poți câștiga un depozit PROGRESS de 10.000 sau 50.000 MDL!
Asigură-ți progresul financiar. Deschide un depozit și poți câștiga un depozit PROGRESS de 10.000 sau 50.000 MDL!
Show Must Go ON la Castel Mimi cu vin tânăr, masterclass la făcut plăcinte, Zinaida Julea și Ansamblul Plăieșii
Show Must Go ON la Castel Mimi cu vin tânăr, masterclass la făcut plăcinte, Zinaida Julea și Ansamblul Plăieșii
Idei de acoperișuri pentru case moderne
Idei de acoperișuri pentru case moderne
15 Nov. 2025, 10:29
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
15 Nov. 2025, 10:29 // Societate //  Cătălina Boico

Republica Moldova ar putea asista în curând la o ajustare în jos a tarifelor la gaz. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat în emisiunea „Realitatea te privește” de la RLIVE TV că există semnale clare care în acest sens, însă decizia finală aparține Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), care urmează să prezinte datele oficiale.

Potrivit ministrului, premizele pentru o recalculare a tarifelor sunt vizibile, scrie BANI.MD.

„Ceva premise de ajustare a prețurilor la gaze se întrevăd”, a afirmat Junghietu, precizând însă că poziția finală va fi exprimată abia după ce ANRE va analiza toate cifrele și va realiza calculele necesare. „O să se expună în momentul în care o să aibă deja cifrele de la ANRE și o să poată să facă calcule. Dar din ce vedem și noi, există semnale că, cel puțin pe tarifurile de gaze, o să fie o reajustare”, a mai declarat Junghietu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că în prezent, consumatorii casnici achită un tarif reglementat de 16,742 lei/m³, stabilit ultima dată în decembrie 2024. Atunci, ANRE a aprobat o majorare de 3,16 lei/m³, ceea ce a reprezentat o scumpire de 27,5%.