Performanță istorică pentru Republica Moldova. Victoria Rotaru a câștigat bronzul la Campionatul Mondial de para powerlifting, categoria juniori.
„Victoria Rotaru a scris istorie pentru proba de para powerlifting din Republica Moldova. Ea a cucerit în premieră, o medalie pentru țara noastră, la Campionatul Mondial, la categoria de vârstă juniori. Sportiva a intrat în posesia medaliei de bronz la proba împins culcat”, transmite Ministerul Educației și Cercetării (MEC).


Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Un alt reprezentant al Republicii Moldova, Mihail Blănaru, s-a clasat pe locul V la categoria masculin, în aceeași grupă de vârstă. La ediția din acest an a Campionatului Mondial de para powerlifting, găzduită la Cairo, Egipt, au participat aproximativ 120 de sportivi din 72 de țări.