Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a adresat un mesaj emoționant cetățenilor moldoveni, direct din plenul Parlamentului European, în ajunul alegerilor parlamentare considerate decisive pentru viitorul țării. S-a întâmplat la sfârșitul discursului pe care la susținut marți, 9 septembrie curent, la Strasbourg.
„Doamnelor și domnilor, permiteți-mi acum, din această casă a democrației europene, să mă adresez cetățenilor mei — în ajunul unei alegeri decisive. Dragi cetățeni, să fim mândri că am construit o democrație vie și am păstrat-o timp de trei decenii — chiar și atunci când unii au vrut să o distrugă. Am trecut prin multe încercări și am rezistat. Și de fiecare dată am ieșit mai puternici”, a declarat șefa statului.
„Astăzi, însă, independența și pacea noastră sunt din nou puse la încercare. Ingerințe în alegerile noastre, finanțări ilegale din afară, campanii de minciuni, atacuri cibernetice, proteste plătite, tactici de a semăna ură între oameni. Acestea sunt metodele prin care se încearcă oprirea Moldovei din drumul ei european. Depinde de noi dacă aceste presiuni vor reuși să ne oprească sau, dimpotrivă, ne vor face mai uniți și mai hotărâți. Anul trecut, am arătat lumii întregi că putem sta drepți, prin vot, în fața unor forțe mult mai mari”.
„Acum trebuie să facem pasul decisiv: să alegem un Parlament care să ducă Moldova în Uniunea Europeană. Aceasta este responsabilitatea noastră. Viitorul Moldovei depinde de curajul și unitatea cu care vom merge la vot”, a conchis Maia Sandu.
Alegerile parlamentare vor avea loc pe 28 septembrie 2025.