Ambasadorul agreat al Uniunii Europene în Republica Moldova, Janis Mazeiks, a prezentat astăzi copiile scrisorilor de acreditare ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), Nicu Popescu.
Potrivit MAEIE, cei doi oficiali au avut o discuție, în cadrul căreia Nicu Popescu a evidențiat caracterul strategic al relației cu Uniunea Europeană și a efectuat o trecere în revistă a obiectivelor principale pe termen scurt și mediu în promovarea parcursului european al Republicii Moldova, inclusiv în cadrul Parteneriatului Estic.
„I-am urat bun venit în Republica Moldova ambasadorului agreat al Uniunii Europene la Chișinău, Janis Mazeiks, care a prezentat copiile scrisorilor de acreditare la sediul ministerului afacerilor externe. În cadrul primei noastre discuții, am evidențiat caracterul strategic al relației cu Uniunea Europeană și am efectuat cu domnul ambasador o trecere în revistă a obiectivele principale pe termen scurt și mediu în promovarea parcursului european al Republicii Moldova, inclusiv în cadrul Parteneriatului Estic. Am certitudinea că urmează să valorificăm pe deplin oportunitățile în asemenea domenii ca economie, digitalizare, infrastructură, sănătate, mediu ambiant”, a spus Nicu Popescu.
Totodată, ministrul de Externe a anunțat că a apreciat rolul partenerilor europeni în procesul de susținere a implementării Acordului de Asociere, asistența generoasă acordată de Uniunea Europeană și perspectivele noi pe care aceasta le deschide pentru consolidarea reformelor interne și creșterea prosperității cetățenilor țării.
Precizăm că, predecesorul lui Janis Mazeiks a fost Peter Michalko, care a părăsit Republica Moldova la sfârșitul lunii curente, odată cu expirarea mandatului său.

