Curs valutar
  • EUR
    20.1204
    0%
  • USD
    17.5311
    0%
  • RUB
    0.2039
    0%
  • RON
    3.9477
    0%
  • UAH
    0.3989
    0%

Toate știrile

22 martie 2026

Italia – echipa momentului la EURO! Roberto Mancini a egalat un record așteptat mai mult de 20 de ani

21 Iun. 2021, 07:58
 // Categoria: Sport // Autor:  Realitatea.md
21 Iun. 2021, 07:58 // Sport //  Realitatea.md

Italia s-a calificat în optimile de finală ale EURO 2020, din postura de câștigătoare a grupei A. Au fost trei victorii categorice pentru squadra lui Roberto Macini, 3-0 cu Turcia și Elveția și 1-0 cu Țara Galilor, și nu doar rezultatele, ci și prestațiile, inclusiv din ultimul meci, când au fost folosiți jucătorii care au evoluat mai puțin în primele două jocuri, o fac echipa momentului la Campionatul European.

Italia, echipa momentului la EURO 2020

Datorită celor trei succese, Italia lui Roberto Mancini a ajuns la 30 de victorii la rând, performanță pe care a mai bifat-o o dată, în perioada 1935 – 1938, cu legendarul Vittorio Pozzo pe banca tehnică.

Roberto Mancini a recunoscut, după jocul cu Țara Galilor, că Italia este într-un moment bun, dar a ținut să precizeze că, față de precedenta epocă în care a bifat 30 de victorii la rând, când a triumfat la Jocurile Olimpice și Campionatul Mondial, deocamdată nu a câștigat nimic.

”E perfect pentru noi. Am fi putut marca mai mult, însă adversarul s-a apărat pe toată durata jocului, am avut în fața jucători puternici. A fost și căldura…

Per total, am făcut un joc bun. Pozzo a și câștigat trofee importante, în acest moment noi suntem cu câțiva pași înapoi”, a declarat Roberto Mancini”, potrivit Gazzetta dello Sport.

Italia nu a mai pierdut de trei ani, de la 0-1 cu Portugalia din Liga Națiunilor, disputat pe 10 septembrie 2018, a ajuns la 11 meciuri consecutivă fără gol marcat, însă Roberto Mancini rămâne rezervat cu privire la șansele de a cuceri trofeul Campionatului European.

”Toate echipele care trec de grupe au șanse să câștige. Toate meciurile sunt grele, pentru că întâlnești cei mai buni jucători europeni. Pentru noi e important că ne-am păstrat identitatea, chiar dacă am schimbat opt jucători față de meciul trecut.

Nu trebuie să se schimbe nimic în joc, pentru că toată lumea știe ce are de făcut. Au arătat că nu există titulari, există doar 11 jucători care intră într-un anumit moment pe teren”, a transmis Roberto Mancini.

Premieră pentru Italia după 21 de ani

Datorită parcursului din faza grupelor de la EURO 2020, Italia a bifat o premieră după 21 de ani de așteptare.

Concret, ultima dată când ”squadra azzurra” a câștigat toate cele trei jocuri din grupa unui Campionat European s-a întâmplat la ediția din 2000, când Italia învingea Turcia, Belgia și Suedia.

În urmă cu 21 de ani, în Belgia și Olanda, Italia a reușit să ajungă în finală, după ce a trecut în sferturi de România și în semifinale de Olanda, însă în ultimul act a cedat în fața Franței.

Acum, la EURO 2020, Italia va juca pentru un loc în sferturi cu ocupanta poziției secunde din grupa C, Ucraina sau Austria.

Squadra lui Roberto Mancini își va afla adversarul din optimi luni, începând cu ora 19:00, când Ucraina și Austria, care au câte trei puncte după primele două jocuri, se vor întâlni la București.

Realitatea Live

Plăți SEPA cu ZERO comision, doar la Victoriabank
Plăți SEPA cu ZERO comision, doar la Victoriabank
OTP Bank S.A. intră oficial în SEPA. Beneficiază de plăți rapide și avantajoase în EUR
OTP Bank S.A. intră oficial în SEPA. Beneficiază de plăți rapide și avantajoase în EUR
Apple Pay, disponibil pentru clienții e-commerce ai Victoriabank
Apple Pay, disponibil pentru clienții e-commerce ai Victoriabank
Victoriabank finalizează achiziția Microinvest
Victoriabank finalizează achiziția Microinvest
„IQ FEST” – Primul festival de jocuri intelectuale va avea loc la Chișinău
„IQ FEST” – Primul festival de jocuri intelectuale va avea loc la Chișinău
Asigură-ți progresul financiar. Deschide un depozit și poți câștiga un depozit PROGRESS de 10.000 sau 50.000 MDL!
Asigură-ți progresul financiar. Deschide un depozit și poți câștiga un depozit PROGRESS de 10.000 sau 50.000 MDL!
Show Must Go ON la Castel Mimi cu vin tânăr, masterclass la făcut plăcinte, Zinaida Julea și Ansamblul Plăieșii
Show Must Go ON la Castel Mimi cu vin tânăr, masterclass la făcut plăcinte, Zinaida Julea și Ansamblul Plăieșii
Idei de acoperișuri pentru case moderne
Idei de acoperișuri pentru case moderne
15 Nov. 2025, 10:29
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
15 Nov. 2025, 10:29 // Societate //  Cătălina Boico

Republica Moldova ar putea asista în curând la o ajustare în jos a tarifelor la gaz. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat în emisiunea „Realitatea te privește” de la RLIVE TV că există semnale clare care în acest sens, însă decizia finală aparține Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), care urmează să prezinte datele oficiale.

Potrivit ministrului, premizele pentru o recalculare a tarifelor sunt vizibile, scrie BANI.MD.

„Ceva premise de ajustare a prețurilor la gaze se întrevăd”, a afirmat Junghietu, precizând însă că poziția finală va fi exprimată abia după ce ANRE va analiza toate cifrele și va realiza calculele necesare. „O să se expună în momentul în care o să aibă deja cifrele de la ANRE și o să poată să facă calcule. Dar din ce vedem și noi, există semnale că, cel puțin pe tarifurile de gaze, o să fie o reajustare”, a mai declarat Junghietu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că în prezent, consumatorii casnici achită un tarif reglementat de 16,742 lei/m³, stabilit ultima dată în decembrie 2024. Atunci, ANRE a aprobat o majorare de 3,16 lei/m³, ceea ce a reprezentat o scumpire de 27,5%.