Pe mica insulă Aoshima din Japonia, unde pisicile depășesc în număr oamenii, timpul pare să stea în loc. Însă această faimoasă „Insulă a Pisicilor” este acum în pragul dispariției, atât pentru locuitorii săi cu două picioare, cât și pentru cei cu patru. Naoko Kamimoto, cunoscută drept „mama pisicilor”, își continuă cu stoicism misiunea de a îngriji cele 80 de feline rămase, deși viitorul insulei este sumbru.
Situată în largul prefecturii Ehime, Aoshima a fost cândva casa a sute de pescari. Astăzi, doar patru locuitori mai trăiesc aici: Naoko, soțul ei Hidenori și un alt cuplu retras din viața publică. Insula, care atrage încă turiști curioși, este de fapt o reflectare a crizei demografice care afectează comunitățile rurale și insulare din Japonia.
În trecut, pisicile erau aduse pe insulă pentru a proteja plasele de pescuit de rozătoare. Populația lor a explodat, atingând circa 200 de exemplare acum un deceniu. Însă astăzi, majoritatea sunt bătrâne, bolnave și rezultatul mai multor generații de consangvinizare. În 2018, autoritățile au intervenit cu un program de sterilizare, iar Naoko spune că nu s-au mai născut pisoi de atunci.
„E ca un azil pentru pisici,” explică Kiichi Takino, membru al Societății de Protecție a Pisicilor Aoshima. Fără măsuri drastice, insula ar fi fost copleșită de feline, în timp ce populația umană continuă să scadă. Profesorul Fumiko Ono, expert veterinar, susține că sterilizarea a fost singura soluție viabilă, deși declinul populației de pisici este inevitabil.
Insula oferă turiștilor o privire nostalgică asupra unui trecut dispărut. Casele abandonate, școala pustie și balustradele din lemn putrezite amintesc de o comunitate vibrantă de pescari. Acum, doar pisicile rămân pe străzi, alături de cei câțiva turiști care vin zilnic să le hrănească și să le fotografieze.
Pentru Naoko, fiecare zi pe insulă este o luptă. Deși turiștii aduc hrană și iubire pentru feline, ea își asumă responsabilitatea de a le hrăni, trata și îngriji. „Oamenii cred că sunt neglijate, dar nu e adevărat,” spune ea. „Așa arată viața sălbatică.”
Soțul ei, Hidenori, continuă să pescuiască, iar sosirea lui de pe mare stârnește întotdeauna agitație printre pisici, care speră la un festin cu pește proaspăt. Însă el este realist: „Insula are aproape 400 de ani de istorie, dar va dispărea. Oamenii vor pleca înaintea pisicilor.”
Deși insula are un farmec aparte, lipsa infrastructurii și îmbătrânirea locuitorilor umani aduc inevitabil sfârșitul. În cazul în care insula devine pustie, autoritățile și voluntarii plănuiesc să preia pisicile rămase și să le ducă în adăposturi sau noi case.
„Nu privim mai departe de ziua de mâine,” mărturisește Naoko. „Tot ce putem face este să avem grijă de ele cât timp mai suntem aici.” În ciuda dificultăților, Naoko și Hidenori refuză să-și piardă speranța, deși știu că odată cu dispariția lor, insula își va pierde ultimii locuitori.
Pentru vizitatori, Aoshima poate părea un paradis al pisicilor, dar pentru cei care trăiesc aici, este un loc încărcat de melancolie și responsabilitate. „Aoshima nu e un parc tematic,” avertizează Naoko. „E o insulă vie, care respiră. Și își va duce viața până la capăt.”
