Simona Halep a precizat, în cadrul unui interviu oferit francezilor de la Paris Match, că își dorește foarte mult să meargă la Jocurile Olimpice din capitala Franței, în perioada 24 iulie – 4 august 2024, indiferent de verdictul pe care îl va primi la TAS.
Deși știe că sunt șanse mici să participe pentru România la Olimpiadă, fostul lider mondial a mărturisit că oricum va fi prezentă la Paris în acea perioadă.
„Există o mică probabilitate să pot participa, așa că cred în asta și voi face totul pentru asta. La 32 de ani, este și ceea ce mă ajută să continui. Dar nu dețin toate cărțile.
Oricum, orice s-ar întâmpla, voi fi acolo. În cel mai rău caz, ca spectatoare, pentru că va fi magic. Iubesc Parisul, este un oraș în care, dincolo de succesul meu sportiv, mă simt bine. Întotdeauna mi-a plăcut să mă plimb pe acolo. Iubesc arhitectura, oamenii și energia emanată de acest oraș”, a spus Simona Halep pentru Paris Match.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Amintim că Simona Halep a fost suspendată din tenis de tribunalul Sport Resolutions de la Londra, pe o perioadă de patru ani, după ce a fost depistată pozitiv la Roxadustat, o substanță interzisă, la US Open 2022. Simona a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, iar cazul ei va fi judecat între 7 și 9 februarie 2024.