Președinte interimar al României, Ilie Bolojan, va locui chiar la noul său loc de muncă, în incinta Palatului Cotroceni. Anunțul a fost făcut vineri, de Administrația Prezidențială, scrie antena3.ro.
„Pentru eficientizarea activității și pentru limitarea cheltuielilor privind cazarea și transportul zilnice, Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a decis să locuiască, pe perioada exercitării mandatului, într-un spațiu din incinta Complexului «Palat Cotroceni»”, se arată în mesajul transmis de Administrația prezidențială.
Reședința oficială a președintelui Klaus Iohannis a fost Vila Lac 3 din cartierul Primăverii.
Joi, președintele interimar a transmis și primul său mesaj pentru români. Acesta spune că s-a „familiarizat cu problemele și nevoile stringente din domeniile Apărării, Afacerilor Externe și Securității Naționale” și a prezentat obiectivele mandatului său. Printre acestea se numără stabilitatea economică, socială și politică, alegeri corecte și transparente și o bună reprezentare pe plan extern.