Guvernul își va finaliza mandatul în momentul validării alegerilor parlamentare de pe 28 septembrie de către Curtea Constituțională. Miniștrii vor exercita funcțiile pe care le dețin până la învestirea noului cabinetul de miniștri.
Cabinetul de miniștri va acea puteri limitate în perioada dintre validarea scrutinului și depunerea jurământului de către membrii noului Guvern. Potrivit lui Daniel Vodă, membrii Executivului se vor ocupa doar de administrarea treburilor curente ale statului.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
„Deci, potrivit prevederilor legale la această etapă, mandatul Guvernului încetează în ziua validării rezultatelor alegerilor parlamentare din 28 septembrie. (…) După pronunțarea hotărârii Curții și până la depunerea jurământului de către noul cabinet de miniștri, actualul Guvern va continua activitatea în regim de exercițiu, având competența de a administra doar treburile curente ale statului”, a explicat Daniel Vodă.
Conform legislației în vigoare, după validarea noului Parlament, președintele Republicii Moldova convoacă prima ședință. Ulterior se formează fracțiunile din Legislativ și au loc consultări cu șeful statului despre formarea Guvernului.