Ministerul Justiției a elaborat un proiect de modificare a Codului de procedură penală, care prevede instituirea unui mecanism ce va permite instrumentarea cauzelor în lipsa persoanei, dacă aceasta în mod vădit se eschivează de la urmărirea penală, de la participarea la procesul de judecată și chiar a reușit să fugă din țară.
Potrivit ministrului Justiției, dacă procurorul va cunoaște locul aflării acestei persoane peste hotarele țării, se va adresa statului străin respectiv (comisie rogatorie) pentru a-i înainta acuzarea, cu respectarea tuturor garanțiilor prevăzute de legislație. Imediat după înaintarea acuzării, învinuitul va putea fi judecat, indiferent dacă se prezintă sau nu în instanță.
„Aceste modificări sunt necesare, atât timp cât avem multe „personaje” în raport cu care există bănuieli rezonabile precum că au săvârşit infracțiuni, au fost implicate în furtul miliardului sau în alte scheme de corupție, dar care au reușit să părăsească țara. Astfel, există cazuri când urmărirea penală nu poate fi finalizată, iar hoții nu pot fi trași la răspundere pentru ilegalitățile comise și se plimbă nestingheriți prin țări străine”, afirmă Litvinenco.
Totodată, pentru asigurarea principiului „egalității armelor” și a dreptului la un proces echitabil, proiectul de lege mai prevede instituirea unui mecanism care va permite reluarea judecării cauzei, dacă persoana condamnată definitiv în lipsa sa revine în țară și solicită acest lucru.
„Odată cu aplicarea acestor modificări, vom putea recurge și la alte mecanisme existente deja, cum ar fi confiscarea averilor nejustificate, recuperarea bunurilor infracționale și valorificarea lor. Sper colegii din Guvern și din Parlament să susțină proiectul și să parcurgem cu maximă celeritate toate procedurile necesare adoptării lui”, mai scrie ministrul.
Precizăm că, în prezent câțiva cetățeni ai Moldovei, persoane publice, care sunt acuzate sau chiar au fost condamnate de prima instanță au fugit din țară și se eschivează de la înfăptuirea actului justiției. Printre aceștia se numără Vlad Plahotniuc, Ilan Șor, Gheorghe Cavcaliuc, Veaceslav Platon, Constantin Botnari etc.