Socialiștii și comuniștii au comemorat 79 de ani de la operațiunea Iași-Chișinău printr-un marș spre Complexul Memorial Eternitate. În fruntea coloanelor au mers foștii președinți Igor Dodon și Vladimir Voronin, împreună cu ambasadorul rus Oleg Vasnețov.
„În cei trei ani de ocupație, sute de mii de locuitori ai republicii noastre au fost nimiciți de naziști, au murit de foame și boli. Din acest motiv, atunci, în august 1944, soldații eliberatori au fost întâmpinați cu flori, zâmbete și lacrimi de bucurie”, a declarat Igor Dodon.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Conform PSRM, liderii partidului din raioanele și satele Moldovei recurg la aceleași gesturi. Într-un comunicat de presă al socialiștilor se arată că acțiuni similare au loc peste tot în Moldova, fiind organizate de activiștii partidului,
„Memoria eliberatorilor Moldovei este cinstită astăzi în toată țara. Lideri de raion, primării, consilieri, activiști ai PSRM și cetățenii obișnuiți care cunosc prețul eliberării teritoriului țării noastre, vin astăzi cu flori și cuvinte de recunoștință la monumentele soldaților-eliberatori sovietici”, se arată în comunicatul transmis de formațiune.







