Ambasadorul Moldovei la Washington, Viorel Ursu, a pășit pragul Casei Albe. Joe Biden l-a primit în vizită, pentru a-i fi prezentate scrisorile de acreditate.
Evenimentul a avut loc pe 12 decembrie, în cadrul unei ceremonii oficiale. Diplomatul punctează că este onorat să reprezinte Republica Moldova în Statele Unite ale Americii.
„În adresarea mea către președintele Joe Biden, am transmis mulțumiri profunde pentru sprijinul continuu acordat Moldovei pentru consolidarea instituțiilor democratice, statul de drept, reformele economice din Moldova și programele educaționale oferite. În răspunsul său, președintele Biden a menționat că Statele Unite și Moldova au construit un parteneriat puternic bazat pe valori democratice comune. Lupta Moldovei împotriva corupției și eforturile pentru construirea unei democrații inclusive și prospere sunt o inspirație pentru lupta noastră globală împotriva corupției. Statele Unite au fost și vor rămâne un partener de încredere în procesul de reforme democratice ale Moldovei”, declară ambasadorul.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Ursu a primit asigurări că Statele Unite sprijină pe deplin suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova. Biden i-a mai spus că Guvernele celor două țări au lucrat cot la cot pentru diminuarea impactului războiului din Ucraina, iar Washingtonul va continua să colaboreze cu administrația de la Chișinău, pentru a asigura „pace și prosperitate în regiune”.
- President Joe Biden poses for photos with Moldovan Ambassador to the U.S. Viorel Ursuduring a credentialing ceremony, Monday, December 12, 2022, in the Oval Office of the White House. (Official White House Photo by Adam Schultz)


