Inspectoratul General de Poliție (IGP) a primit astăzi un lot de tehnică de calcul din partea Fundației Soros Moldova, transmite MOLDPRES.
Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, a declarat că echipamentele vor fi transmise inspectoratelor de poliție din teritoriu.
„Încă din perioada pandemică, Fundația Soros Moldova s-a implicat într-un amplu proces de susținere, dotare și instruire a angajaților poliției. Donația de astăzi include tehnică utilă și absolut necesară pentru colegii din teritoriu. În acest an, sunt planificate mai multe acțiuni privind digitalizarea activității inspectoratelor, fapt care va ușura substanțial activitatea colegilor”, a spus Viorel Cernăuțeanu.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
La rândul său, directorul executiv Soros Moldova, Petru Culeac, a menționat că fundația susține parteneriatul durabil cu autoritățile.
„Ministerul Afacerilor Interne are un plan ambițios privind modernizarea inspectoratelor de poliție, fapt care va influența pozitiv siguranța cetățenilor. Noi susținem aceste inițiative și ne implicăm activ în acest proces de dezvoltare”, a afirmat Petru Culeac.
Echipamentele donate IGP urmează a fi transmise în 40 de inspectorate de poliție.


