Premierul Dorin Recean și mai mulți membri ai cabinetului de miniștri au început deplasarea la Bruxelles cu întrevederi la Comisia Europeană. Șefii guvernamentali de la Chișinău au discutat cu oficialii din Uniunea Europeană despre aderarea țării noastre la UE.
Prioritățile Guvernului în procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană, reforma în sectorul justiției, precum și oportunitățile de aprofundare a cooperării în domenii cheie care vizează dezvoltarea economică a țării noastre au fost discutate la întrevederile lui Dorin Recean cu vicepreședinta Comisiei Europene Vera Jourová, comisarul european pentru economie Paolo Gentiloni și directorul general al Direcției Generale Vecinătate și Negocieri de Extindere a UE Gert Jan Koopman, transmite Executivul.
În cadrul discuțiilor cu Vera Jourova, oficialii s-au referit la procesul de implementare a celor 9 recomandări ale Comisiei Europene. Dorin Recean a mulțumit oficialei din UE pentru recunoașterea eforturilor autorităților în realizarea reformelor
„Guvernul este ferm angajat să realizeze reforma justiției, să continue lupta împotriva corupției și să realizeze planul de deoligarhizare. Sunt prioritățile noastre atât în procesul de aderare la Uniunea Europeană, cât și în dezvoltarea economică a țării. Mizăm pe sprijinul Comisiei Europene pentru deschiderea negocierilor de aderare”, a spus premierul Republicii Moldova.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Cu Paolo Gentiloni s-au discutat oportunitățile de dezvoltare a economiei naționale și proiectele de sprijin financiar ale Uniunii Europene. Primi-ministrul țării noastre a mulțumit pentru asistența pe care UE o oferă Republicii Moldova, în special pentru ultimul sprijin anunțat, în valoare totală de 250 de milioane de euro. Totodată, el a apreciat propunerea Comisiei Europene de a crește sprijinul financiar pentru Republica Moldova.
La întrevederea cu directorul general al Direcției Generale Vecinătate și Negocieri de Extindere a UE, Gert Jan Koopman, prim-ministrul Recean a reiterat hotărârea fermă a Moldovei de a avansa pe agenda de reforme europene și a exprimat deschiderea pentru aprofundarea relațiilor cu instituțiile europene.



