Dorin Recean a primit la Guvern reprezentanții Rețelei Europene a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor (ENEMO). Echipa se află în misiunea de monitorizare a scrutinului de pe 5 noiembrie.
Asigurarea transparenței, respectarea proceselor libere și democratice în context electoral au fost subiectele discutate la întrevedere, conform serviciului de presă al Executivului. Șeful cabinetului de miniștri a menționat că Guvernul a susținut un șir de modificări legislative pentru asigurarea unui proces electoral liber, corect și transparent.
„Este esențial ca acum, în procesul de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană, să ne asigurăm că legea este respectată nu doar în ziua alegerilor, dar în întreaga perioadă electorală. Instituțiile statului nu vor permite finanțări ilegale a partidelor și a campaniilor electorale. Contăm și pe recomandările observatorilor din cadrul ENEMO în acest proces”, a declarat prim-ministrul.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Reprezentanții ENEMO au vorbit despre faptul că misiunea va oferi expertiza necesară pentru îmbunătățirea transparenței procesului electoral. Totodată, urmează să fie evaluată integritatea și compatibilitatea acestuia cu obligațiile internaționale ale Republicii Moldova, cu standardele pentru alegeri democratice, precum și cu cadrul legislativ intern, transmite Guvernul.
Pentru monitorizarea scrutinului din 5 noiembrie, Rețeaua Europeană a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor a acreditat 4 membri ai echipei de bază și 4 observatori pe termen lung, ca parte a Misiunii sale Internaționale de Observare a Alegerilor (MIOA). Pentru alegerile locale din 5 noiembrie, ENEMO a activat cea de-a 6-a misiune în Republica Moldova.





