Meseria de însoţitor de zbor pare fascinantă privită din exterior. Practic, eşti plătit să călătoreşti peste tot prin lume. Astăzi, există şi femei, şi bărbaţi care practică această meserie, dar la început domnii nu apăreau în peisaj decât ca piloţi sau ca pasageri. Cum au apărut stewardesele şi ce misiune aveau ele acum mai bine de jumătate de secol?, scrie clickpentrufemei.ro.

Cu decenii în urmă, când zborurile comerciale au devenit tot mai numeroase, companiile aeriene au început să angajeze însoţitoare de zbor, care, la vremea respectivă, erau numite stewardese. Acestea popularizau ideea că zborul cu avionul este un privilegiu pentru cei cu un anumit statut financiar şi principala lor misiune era aceea de a face reclamă companiilor aeriene.

Şi cine nu ar fi vrut să călătorească cu avionul în compania unor tinere superbe? Pentru a vinde această imagine şic, companiile angajau tinere care trebuiau să corespundă anumitor standarde.

Companiile au realizat că majoritatea călătorilor era formată din bărbaţi cu un anumit statut financiar, aşă că, pentru a atrage şi mai mulţi clienţi, aveau nevoie de o imagine care să vândă. Adică femei tinere şi frumoase.

Se spune că frumuseţea este în ochii celui care priveşte, însă stewardesele din anii ’50-’60 trebuiau să corespundă unor standarde stricte de vârstă, înălţime şi greutate. Tinerele începeau cariera în acest domeniu la 18-20 de ani şi se „pensionau“ la 32, maximum 35 de ani, când primele semne ale vârstei deveneau vizibile. Înălţimea şi greutatea erau testele eliminatorii, iar însoţitoarele de zbor trebuiau să aibă între 1.60 m şi 1.75 m şi o greutate de maximum 63 de kilograme. Singura regulă care s-a păstrat este cea legată de înălţime, dar nu din motive estetice, ci practice, pentru ca însoţitoarele de zbor să poată ajunge uşor la compartimentul cu bagaje de mână.

Acestea nu erau singurele condiţii impuse, unele dintre cerinţele angajatorilor fiind sexiste, discriminatorii şi de neconceput în societatea actuală. Până în 1957, în SUA, tinerele care practicau această meserie nu aveau voie să fie căsătorite sau să aibă copii. După apariţia unei legi care le proteja unele drepturi, stewardesele îşi puteau întemeia o familie, însă companiile făceau oricum discriminări şi le angajau pe cele fără obligaţii. Abia după 1970 cele care rămâneau însărcinate îşi puteau păstra jobul.

Companiile de zbor îşi doreau ca stewardesele lor să fie foarte atractive şi să pară disponibile, numai că frumuseţea lor naturală nu era suficientă. Aşa că au introdus uniformele, machiajul etc. Fustele au început să devină tot mai scurte, cămăşile tot mai strâmte, iar angajatele erau obligate să poarte tocuri înalte, ceea ce era chiar periculos în timpul zborurilor.

Se făceau inspecţii stricte înainte de zboruri, angajatele erau verificate să fie epilate, să fie machiate, să nu arate nicio imperfecţiune. O fostă însoţitoare de zbor declara pentru Vanity Fair că a fost lăsată la sol doar pentru că avea o vânătaie pe picior. Mai mult, unele companii au promovat această meserie drept „cea mai bună şcoală pentru mirese din ţară“. Iar peste toate acestea, mulţi pasageri bărbaţi, dar şi unii piloţi, se purtau foarte urât cu ele.

După mai multe procese şi legi schimbate,  stewardesele – numite astăzi însoţitoare de zbor – sunt tratate cu mult mai mult respect. Până la urmă, ele nu sunt doar acolo pentru a servi cafea şi alune, ci sunt oamenii care pot salva vieţi în cazurile extreme.