A nins puternic noaptea trecută în mai multe zone ale României. Meteorologii spun că zonele în care apar precipitațiile se extind, scrie antena3.ro.
Deși zilele trecute temperaturile au depășit de 30 de grade, fiind asemănătoare celor unor zile călduroase de vară, vremea s-a schimbat radical. Valorile termice au scăzut deja în aproape toate zonele țării, iar ploile și-au făcut simțită prezența.
Însă nu doar ploile, ci și ninsorile. A nins ca în povești în mai multe zone din țară, și s-a depus strat de zăpadă.
Cod galben de vremea rea în România
Meteorologii au emis o avertizare cod galben de vreme rea valabilă în aproape jumătate de țară.
Potrivit ANM, până astăzi, la ora 15:00, în Banat, sudul Crișanei, Transilvania și în zonele montane, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu rafale de 55…70 km/h, izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.
- FOTO SIMBOL
Sursa foto: Facebook/Meteoplus


