Un schimb de prizonieri a avut loc în regiunea Herson din sudul Ucrainei, potrivit forțelor armate ale Ucrainei. În urma negocierilor, patru prizonieri ruși au fost dați în schimbul a cinci militari ucraineni în satul Posad-Pokrovske.
„După negocieri tensionate, am reuşit să încheiem acorduri asupra unui schimb de prizonieri în regiunea satului Posad-Pokrovske, unde patru prizonieri ai armatei ruse au fost schimbaţi contra a cinci prizonieri de-ai noştri”, a anunţat Comandamentul Sud al armatei ucrainene pe pagina sa de Facebook.
Rusia a pretins controlul asupra Hersonului la începutul războiului, dar Ucraina și-a recâștigat o parte din teritoriul său, potrivit rapoartelor emise de Pentagon în urmă cu câteva săptămâni.
Mai multe schimburi de militari şi de civili au avut deja loc între ucraineni şi ruşi de la începutul invaziei, pe 24 februarie, fără a fi sistematic confirmate de cele două părţi.
NOTĂ: În contextul condițiilor de război, este imposibil de verificat veridicitatea declarațiilor părților implicate în conflict!