De ce trebuie să dispară actuala clasă politică. Și cu ce ar putea fi înlocuită ea.

De mai bine de 35 de ani o ducem într-o continuă reformă! Dar adevărul este că suntem sătui de reforme, că ne-am săturat de promisiuni. Ne-am săturat de “oamenii noi” din aceeași matcă veche. România nu mai poate fi “reformată”, ea trebuie refondată! Și asta trebuie să se întâmple foarte urgent!

Doamnelor și domnilor, stimați cititori, este o mare bucurie să aflu că textele mele nu vă lasă indiferenți.

Vă mulțumesc mult pentru mesaje, pentru subscripții, dar mai ales pentru că participați la dezbaterea temelor pe care vi le propun. Vă încurajez să apreciați munca mea, dacă vă este de folos, și sper să citiți “Sergiu’s Dishes” chiar și atunci când nu sunteți de acord cu mine. Vă invit la lectură și la reflecție!

Am pierdut o ficțiune, avem nevoie de alta!

În istoria oricărei națiuni, există momente în care reformele nu mai sunt suficiente. Când ajustările cosmetice nu mai rezolvă nimic și când sistemul e atât de putred încât singura soluție este să-l demolezi și să construiești altul complet nou. Cred că România se află acum într-unul dintre acele momente. “Reformele și reformiștii” si-au atins limitele.

Nu putem renova la infinit aceeași clădire a carei fundație este putredă, dimpotrivă, ea trebuie demolată și construită de la zero. România are nevoie să fie refondată; cu “reformele” ne-am lămurit, am dat cu ele in gard!

De 35 de ani, România trăiește nu numai într-un vid politic și instituțional, dar mai ales într-unul narativ.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan, Benedict Anderson în Imagined Communities și Yuval Noah Harari în Sapiens, toți acești gânditori observă, din perspective complet diferite, că societățile umane au nevoie de o ficțiune proiectată în viitor, de o poveste despre ce anume pot deveni ele, de o viziune, de ancore naționale care să le mobilizeze și care să le țină unite.

Anderson vorbește despre națiuni ca despre comunități imaginate, adică susține că sunt construite social prin imaginație colectivă. Harari spune că ele sunt singura bază a cooperării pe scară largă, iar Ioan Petru Culianu se referă la sistemele de credință ca fiind cele care mobilizează masele.

Toate acestea sunt proiecții, “povești adevărate” despre identitatea națiunilor, despre lianții care le fac puternice.

Comunismul a fost o astfel de ficțiune; paradisul muncitoresc, omul nou, lupta de clasă, echitatea și egalitatea etc. Sigur că toate acestea erau niște minciuni sfruntate, niște bazaconii, dar erau minciuni cu “greutate” și cu “gravitație”, o ficțiune în jurul căreia au orbitat zeci de milioane de români.

Ceaușescu a adaptat însă rețeta după mintea și interesele lui; din internaționalismul comunist a sculptat naționalism-comunsimul, “România mare, bogată, independentă” și, mai ales, “excepțională”.

Mai mult, și-a pus activiștii la treabă, a oferit privilegii intelectualilor vremii – Păunescu, Barbu, Vadim, Nicolaescu – cărora le-a cerut să construiască noua mitologie ceaușistă! Rezultatul îl știm, a fost cât se poate de toxic, dar, admiteți, vă rog, era ficțiunea mobilizatoare, câți nu au crezut în “exceptionalismul românesc”? (unii mai cred și acum)

În 1989, ficțiunea s-a prăbușit! Iar în locul ei, nimeni nu s-a îngrijit să pună ceva în loc; prin urmare, de-atunci, tot ce auzim despre România sunt numai nenorociri! “Corupție”, “sărăcie”, “periferie”, “colonie”! Unele sunt adevărate, altele exagerate, dar, observați că toate sunt negative.

Și astfel, în absența unei narațiuni comune ne-am fragmentat în triburi care nu mai pot comunica! Și care doar se urăsc între ele cu sârg și cu pasiune!

Am pierdut, deci, ficțiunea veche! Realitatea ne-a învins pentru că nu am fost capabili să construim alt fir epic bazat însă doar pe ceea ce trăim. Nu mai vrem o minciună optimistă, am trăit-o deja! Vrem un proiect real, tangibil, așezat pe adevăr, nu pe propagandă.

Ernest Renan, filologul și filozoful francez care a scris “Ce este o națiune?”, menționa că termenul definește nu doar o limbă sau un teritoriu comun, ci mai ales un proiect comun, o dorință de a trăi împreună, un plebiscit de fiecare zi. Or, noi, românii, se pare că am încetat să mai “votăm” în acest plebiscit.

Ura ca “motor” al lumii

Un prieten pe care l-am mai invocat aici, Constantin “Costi” Crețan, psihiatru în Franța, mi-a scris de curând și mi-a argumentat, că motorul lumii este ura și numai ura, nimic altceva!

Nu știu dacă este adevărat, dar raportat la România avem exemplul alegerilor de anul trecut, “explozia Georgescu”, o campanie electorală care s-a transformat într-un spectacol al urii pure. Nu idei! Nu viziune! Nu proiect! Doar ură, ca strategie electorală, cultivată sistematic, amplificată industrial.

Iar cifrele o confirmă: 85% dintre români consideră că “ceilalți” sunt “ manipulați” sau “răi”. 62% nu au încredere în nici o instituție media. 30% intenționează sa voteze partide extremiste, de patru ori mai mult decât acum zece ani.

Aceste cifre nu demonstrează numai un dezacord politic major, ci și o profundă fragmentare a realității!

Asta înseamnă că noi ca națiune nu mai facem distincția clară dintre adevăr și fals, că adevărul a încetat să mai existe. Iar de la Hannah Arendt am aflat că atunci când nu mai știi ce e real, evident că poți fi convins de orice. Noi suntem aproape în acest punct!

“Dispăreți! Cu toții!” Ar putea fi singurul bine pe care l-ați putea face românilor!

În mijlocul acestui dezastru, stă clasa politică românească.

Nu vorbesc despre corupție; corupția e banală, e fumată, am trăit cu ea, acum deja o respirăm. Eu mă refer acum la totala epuizare ideologică a clasei politice pe fondul unei teribile incompetențe funcționale.

Dacă mai adaug și decuplarea totală față de electorat, avem imaginea declasării politicienilor români. Care nu sunt capabili să convingă prin discurs nici măcar propriile familii, darămite o națiune! Ne-am obișnuit cu mediocri, cu mincinoși patologici, cu demagogi fără substanță! Iar pe hoții din politică deja îi tolerăm.

Ceea ce putea fi un strălucit model de coabitare politică, mă refer la USL, s-a transformat într-un cartel de putere perfect; indiferent ce partid am fi ales, tot ei ieșeau câștigători, votul era nu numai inutil, dar prin el se legitima democratic o farsă. Ei sunt aceia care au golit votul de democrație!

La fel este și astăzi! Ce ne oferă acum partidele? Care este oferta lor? Nici una! Doar false dezbinări! Conflicte cultivate abil: colonie, avort, biserică, identitate de gen. Importante? Unele, sigur da! Dar nu asta ne ține treji noaptea, nu aceste teme ne macină viețile în mod fundamental!

Ne țin însă treji adolescenții, tinerii care pleacă. Cei care au moștenit migrația părinților și care o duc acum mai departe. Și ne mai țin treji spitalele care ucid. Și drumurile care distrug vieți. Și blocurile care explodează. Și viitorul pe care mulți dintre noi nu-l mai văd! Pentru aceștia, există doar un trecut măreț si un prezent mizerabil. Niciodată un viitor!

România s-a dezvoltat în pofida acestei clase politice, nu datorită ei! Partidele actuale sunt epuizate, sunt uzate fizic și moral! Nu mai reprezintă pe nimeni. Sunt doar mașinării de perpetuare a mediocriității.

Această clasă politică nu poate fi reformată. În fiecare zi există o demonstrație în acest sens.

Cu fiecare decizie a lor încă o prăpastie se mai cască în societate! Ce altceva mai pot face ei pentru electoratul pe care îl mint și îl batjocoresc de zeci de ani?

Doar să dispară! Democratic, dar să dispară!

Acum este timpul refondării

Iar momentul este perfect! România nu s-a construit niciodată singură, acesta este adevărul, chiar dacă asta îi scoate din minți pe naționaliștii romantici. Dar, în momentele cheie, România a avut mereu elită intelectuală, patrioți români luminați!

În 1859, Unirea Principatelor a fost posibilă pentru că elitele românești au forțat mâna marilor puteri prin dubla alegere a lui Cuza. Si pentru ca Franta a sprijinit discret această mișcare, deși austriecii și turcii s-au împotrivit.

În 1918, România Mare a fost recunoscută pentru că am fost de partea câștigătoare a istoriei. Geopolitica ne-a fost favorabilă. Sângele vărsat nu a fost în zadar, românii nu au murit degeaba!

În 2007, printr-un calcul al marilor puteri, după 14 ani de negocieri, am fost invitați înapoi în Europa.

De fiecare dată, altcineva ne-a deschis ușa, dar noi am crăpat-o! Am avut elite!

Dar acum e diferit.

Acum nimeni nu va veni să ne salveze. Nimeni nu va veni să refondeze statul român!

Iar acest moment, departe de a fi o tragedie, e o oportunitate istorică rară.

Pentru că acum, pentru prima dată, refondarea României ar depinde fundamental de voința românilor. Nu de marile puteri! Nu de contextul geopolitic. Ci de decizia noastră colectivă.

Noua ficțiune: “Să fie bine și tot românul să prospere” – I.L. Caragiale

Și ce am putea construi împreună?

O nouă identitate națională printr-un proiect real, tangibil, măsurabil!

De la România fragmentată la România reconciliată!

De la România care se urăște pe sine la România care construiește ceva!

De la ficțiunea ceaușistă, la narațiunea refondării!

Prin trei piloni atât de simpli, atât de clari, încât nimeni nu-i poate rata:

ROMÂNIA PROSPERĂ – o economie care să funcționeze pentru toți, nu doar pentru clientela politică. Infrastructură reală. Investiții înțelepte, nu șmenuri! Salarii decente. Pensii demne, nu privilegii.

ROMÂNIA INTELIGENTĂ – un sistem de educație performant. Profesori respectați și bine plătiți. Școli moderne. Programe care pregătesc pentru viitor. Gândire critică si creativitate! Inovație. Inteligență emoțională. Pentru a crea indivizi puternici, cu personalitate, nu următorul val de obedienți și de semianalfabeți!

ROMÂNIA PUTERNICĂ – sănătoasă fizic, mental și emotional – sport, mult sport, activitate fizică, dar și șah, sportul minții, precum și muzică, și arte! Copiii noștri sunt sedentari, nu au educație muzicală, sunt obezi, îndopați cu teme inutile și ghiftuiți cu “vitamine”. Mințile lor sunt demult în ecrane, copilăria lor le este furată de trafic, de stres și de algoritmi.

În timp ce statul nu încurajează sportul, muzica și artele și când noi stăm cu mâinile în sân, dealerii de droguri, vânzătorii de țigări și de alcool își freacă mâinile de bucurie. Afacerile le merg strună! Copii de 14-15 ani fumează, se îmbată și se droghează! Nimeni nu le-a oferit alternativa sănătoasă, iar exemplul adulților este fie inexistent, fie catastrofal.

România sănătoasă este despre spitale care funcționează. Și medici care rămân. Despre acces universal la tratament. Dar și despre sănătate psihică, pentru că o națiune care se urăște pe sine e o națiune bolnavă.

Știți bine, toate acestea ne pot uni!

Pentru că, indiferent că suntem conservatori sau progresiști, suveraniști sau europeni, credincioși sau atei – toți vrem aceste lucruri pentru pentru copiii noștri, pentru noi înșine.

Acesta este terenul comun. Nu valorile morale abstracte pe care le vom dezbate întotdeauna! Ci nevoile concrete, reale, imediate. Cele care ne fac viața iad!

Caragiale cu geniul lui a spus-o simplu: “Să fie bine și tot românul să prospere.”

Asta e tot. Acesta este proiectul. Prosperitate pentru toți și pentru fiecare!

Concordia națională, reconcilierea națională, oferta politică de bază

Reconcilierea națională nu înseamnă că trebuie să fim de acord asupra avortului, asupra prezenței bisericii în școală sau asupra momentului unirii cu Moldova (cred sincer ca “unirea” cu Moldova se poate face doar în interiorul Uniunii Europene, nicidecum printr-o unire fizică, teritorială; pe aceea am ratat-o)!

Înseamnă să lăsăm la o parte aceste dispute pentru a construi împreună ceea ce ne unește.

Metoda e simplă!

Avortul? Vom rămâne împărțiți! Prea bine! Unii vor dori mereu să controleze trupul femeii. Dar spitalul, el trebuie să funcționeze pentru toată lumea!

Unirea cu Moldova? Dezbatem veșnic. Dar autostrada spre Iași/Ungheni trebuie făcută indiferent de opinie.

Cu biserica în școală? Discutăm. Dar școala cu profesori bine plătiți, cu încălzire, cu manuale, cu WC ul în interior, trebuie să existe pentru toți copiii.

Aceasta e reconcilierea, concordia națională; negocierea în loc de eliminare. Compromisul în loc de război total.

Ai fost deja” masă populară”! Vrei să fii “masă critică?

Esența acestei mișcări, succesul ei ar însemna și succesul României.

Extremiștii nu vor dispărea. Nu putem și nu trebuie să-i eliminăm. Asta ar fi în sine extremism. Și nu ar fi bine nici pentru societate în ansamblu. Prin ei, trebuie să se elimine pungile de nemulțumiri sociale. Dar putem face extremismul irelevant.

Cum?

Prin masă critică!

Una capabilă să adune într-o mișcare credibilă, de centru, 50-60% din electorat și care să LIVREZE rezultate concrete (spitale, școli, drumuri etc), extremiștii rămânând astfel la 10-15%, marginali, irelevanți.

Când un număr suficient de mare de români responsabili, conservatori și progresiști, urbani și rurali, din toate regiunile, construiesc împreună proiectul național, extremismul se subțiază ca mesaj.

Nu dispare, nu, nu! Se subțiază doar! Devine marginal. Pierde puterea de mobilizare.

Pentru că extremismul prosperă în vid. În absența unui proiect credibil. În absența normalității funcționale.

Dar când normalitatea devine credibilă, extremismul devine irelevant.

Asta e strategia: să nu eliminăm pe nimeni. Să construim masa critică a normalității! Restul devine marginal prin contrast!

Înlocuirea completă a clasei politice

Ce presupune concret această refondare a României? Care este, de fapt, diferența dintre reformă și refondare?

În primul rand, reforma înseamnă că aceeași clasă politică promite să repare ceea ce tot ea a stricat! Adică, în loc să plătească “despăgubiri” pentru stricăciunile cauzate, tupeistii de politicieni actuali ne cer să-i mai credităm încă o dată! Refondarea înseamnă că actualii politicieni dispar, iar oameni complet noi, competenți, implementează aceleași politici absolut necesare.

ÎNLOCUIREA SISTEMICĂ – nicidecum reforma clasei politice, ci înlocuirea ei cu oameni care trăiesc în România reală: agricultori, fermieri, muncitori calificați, meseriași, medici, profesori, ingineri, antreprenori. Oameni competenți care au construit lucruri concrete, care știu sa facă ceva! Cu mâinile, cu mintea! Oameni care cred în demnitatea muncii!

Proiectul național este simplu și clar; trei priorități: prosperitate, inteligență, putere!

RECONCILIEREA CA METODĂ – conservatori și progresiști autentici și responsabili negociind prioritățile, nu eliminându-se.

Ce ar putea face fiecare român responsabil

Noi, cei vii în acest moment, avem privilegiul pe care puține generații l-au avut: istoria ne-a făcut cu ochiul de câteva ori până acum; am fost martorii prăbușirii comunismului, ne-au invitat istoria și șansa de a ne integra în structurile euro-atlantice și asistăm în prezent la prăbușirea democratiilor; noi am putea fi eroii care construiesc ceva în loc, nu doar generația care a dărâmat dictatura și care a rămas captivă în ruinele ei timp de 35 de ani.

Avem oportunitatea de a refonda statul din interior, prin voință proprie, fără ajutor extern.

Nu e tragic că trebuie să o facem singuri. Dimpotrivă! E aproape glorios dacă am reuși!

În definitiv, ce am făcut noi, generația mea, pentru România?