Mary O’Neill, care are aproape 100 de ani, pășește în curtea ei pentru o întâlnire de joacă de dimineață. Benjamin Olson, în vârstă de 2 ani, este deja acolo, așteptând-o cu răbdare și jucându-se cu camioneta de jucărie pe care i-a dat-o. Cei doi au devenit cei mai buni prieteni, un fel de salvare unul pentru celălalt în timpul pandemiei, pe măsură ce copilul îi întinde mâna de nisip și joacă un joc pe care l-au inventat ambii, numit „mingea de baston”, unde bătrâna îi atinge mingea cu bastonul ei de care se sprijină când merge.
„Ne înțelegem bine împreună”, a spus O’Neill, în vârstă de 99 de ani, care este flatată de toată atenția pe care prietenia lor puțin probabilă o primește brusc.
Începând cu ora 10 dimineața, perechea petrece în mod obișnuit câteva ore împreună pe zi,iar timpul pentru ei trece atât de repede, așezându-se unul lângă altul pe treptele verandei, chicotind și suflând bule. Benjamin a învățat recent cum să-și deschidă și să-și închidă poarta pe cont propriu.
Prietenia lor a început așa cum fac majoritatea: cu discuții mici. În cazul lor, O’Neill a vorbit totuși, iar Benjamin a răspuns cu câteva scuturări ale capului și cu puțini bâlbâieli. Totuși, au format rapid un atașament.
Legătura lor s-a adâncit la vârful închiderii în luna mai a anului trecut, când ambii au fost limitați la casele lor din Minneapolis, care sunt unul lângă celălalt și împărtășesc un gard. Benjamin locuiește împreună cu părinții și fratele său mai mic, Noah, în timp ce O’Neill trăiește pe cont propriu – așa cum a făcut-o de când și-a pierdut soțul în urmă cu 37 de ani.
Deși sunt vecini de 12 ani, „am început să petrecem mult mai mult timp împreună în timpul carantinei”, a spus Sarah Olson, 36 de ani, mama lui Benjamin. În câteva săptămâni, O’Neill a devenit primul prieten al lui Benjamin.
„Nu a fost cu nimeni cu care să interacționeze, cu excepția lui Mary”, a spus Olson. „Ne simțim cu adevărat norocoși să o avem pe Mary ca vecină și să avem pe cineva pe care Benjamin îl poate căuta în fiecare zi când mergem să ne jucăm în curte”.
În ciuda vârstei lui Benjamin, „El este foarte înțelegător. Nu vorbește prea mult, dar știe sigur despre ce vorbești ”, a spus O’Neill. „El este prietenos cu mine și eu sunt prietenoasă cu el.”
Timp de decenii, O’Neill a lucrat în departamentul clerical al unei companii de calculatoare, înainte de a se retrage la 63 de ani. Acum, își umple cea mai mare parte a timpului jucând Yahtzee electronice, urmărind spectacole de jocuri la televizor și colectând accesorii de fluturi.
O’Neill obișnuiește să fie singură, a spus ea. Deși are doi copii, patru nepoți și șase strănepoți, majoritatea membrilor familiei sale trăiesc în afara statului.
Deși are multe hobby-uri care o țin ocupată, dacă nu pentru prietenia ei cu Benjamin, lunile de izolare persistentă indusă de pandemie „ar fi fost mult mai singure. Nu aș fi avut nimic de făcut”, a spus ea.
Jocul cu Benjamin este „ceva ce aștept cu nerăbdare în fiecare zi”, a adăugat ea.
Perechea se angajează în diverse activități împreună, inclusiv mingea de baston, jocul social distanțat pe care l-au creat pe timp de pandemie.
„Am ieșit din casă într-o dimineață și el a aruncat mingea spre gard”, a spus O’Neill, care locuiește în casa ei din 1969. „Mi-am luat bastonul și am ajuns peste gard și am lovit mingea spre el. Copilul a aruncat-o înapoi. Așa a început prietenia noastră. ”
Pentru siguranța ambilor, în primele câteva luni de prietenie, respectau distanța socială. O’Neill a rămas pe partea ei de ogradă, iar Benjamin a rămas după gardul său.
„Am fost foarte precauți de dragul ei și al nostru”, a spus Olson. „A existat întotdeauna o oarecare distanță.”
În lunile de iarnă, întâlnirile de joacă erau mai puțin frecvente, „dar, de multe ori, Sarah îl îmbrăca bine și se oprea la casa mea, ca să-l văd”, a spus O’Neill.
Pe măsură ce timpul a trecut și vremea s-a încălzit, prietenii au început să petreacă și mai mult timp împreună și „există o interacțiune mult mai strânsă acum că suntem vaccinați”, a spus Olson. „Acum, ea îl ia în brațe pe Benjamin.”
În timp ce Benjamin este la centrul pentru copii trei zile pe săptămână, „îmi este dor de el. Dar îl văd seara când vine acasă”, a spus O’Neill.
În această primăvară, O’Neill i-a înzestrat lui Benjamin colecția de camioane de jucărie a răposatului său fiu, care a fost ascunsă în subsolul ei, și doar anuna praful.
„Știam că îi plac camioanele, așa că le-am luat într-o zi.” O’Neill a spus, adăugând că fiul ei a murit când avea 53 de ani.
Benjamin a decis să-i dea lui O’Neill ceva în schimb. A apucat o grămadă de nisip și a dus-o la pragul ei. Este noua sa activitate preferată.
„El vine cu mâna lui mică și o pune în a mea”, a spus O’Neill. „Uneori este o frunză. Uneori este doar murdărie. ”
O’Neill prețuiește orice aduce Benjamin – chiar dacă nu este nimic valoros. Privindu-l crescând pe el și pe fratele său, ea a spus: „mă face să mă simt împlinită și mulțumită. Și pur și simplu fericită. ”
În ultimele săptămâni, Benjamin a început să spună mai multe cuvinte, inclusiv propria interpretare a numelui lui O’Neill. El o numește „Mimi”.
„Întotdeauna o caută pe Mimi”, spun părinții copilului.
O’Neill va împlini 100 de ani în decembrie, iar în august are o petrecere pentru a sărbători ocazia. Benjamin și familia lui vor fi acolo.
„Nu simt că am 100 de ani”, a spus O’Neill. Prietenia ei cu Benjamin dovedește că „vârsta este doar un număr”.
„Cred că în inimă am doi ani”, a spus ea. Indiferent de deceniile care îi separă, „Suntem împreună”.
