Filip Kirkorov a câștigat în prima instanță procesul împotriva Poliției de Frontieră a Republicii Moldova. Cântărețul rus de origine bulgară a chemat în judecată instituția, după ce pe 28 iulie 2022 i s-a refuzat să intre în Republica Moldova.
Kirkorov urma să cânte la un concert organizat de controversatul activist Veaceslav Valico, despre care se spune că ar avea legături cu Veaceslav Platon și cu Ilan Șor.
În octombrie 2022, judecătoarea Violeta Chisilița, examinând cererea lui Kirkorov de a chema în fața instanței Poliția de Frontieră, a declarat-o inadmisibilă. Conform încheierii, solicitarea a fost depusă pe 29 august, iar în document se invocă nerespectarea termenelor de contestare.
Kirkorov-IGPF Octombrie 2022 by Realitatea.md
Contactat de redacția Realitatea, avocatul Aureliu Colenco a precizat că decizia a fost contestată, iar instanța – nevoită să o examineze din nou. Juristul care reprezintă interesele reprezentanților fostului partid Șor a mai spus că în anumite circumstanțe „judecătorii încearcă să scape de dosare” și caută motive pentru a realiza acest scop.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Pe 30 mai 2024, aceeași judecătoare, Violeta Chisilița, a pronunțat hotărârea prin care a fost anulat documentul prin care lui Filip Kirkorov i s-a refuzat intrarea în Republica Moldova.

Purtătoarea de cuvânt a Poliției de Frontieră, Raisa Novițchi, a comunicat redacției Realitatea că instituția nu este de acord cu decizia emisă de Judecătoria Chișinău și că o va contesta la Curtea de Apel. „Susținem că decizia de neautorizare a trecerii frontierei de stat emisă în privința reclamantului este una legală și emisă în stricta conformitate cu cadrul normativ”, a precizat funcționara.