Autoritățile de la Chișinău au decis să aloce, din Fondul de intervenție al Guvernului, 1,5 milioane de lei autorităților publice locale din satul Doroțcaia, raionul Dubăsari și din satul Fîrlădeni, raionul Căușeni. Banii vor fi folosiți pentru achiziționarea combustibilului, a cazanelor electrice și aparatelor de aer condiționat, necesare pentru asigurarea funcționării instituțiilor publice și a celor de învățământ.
De asemenea, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) va transmite în folosință temporară, cu titlu gratuit, 7 generatoare electrice către Primăria satului Doroțcaia.
O altă decizie a CSE vizează mecanismul de compensații, destinat producătorilor autohtoni din sectorul alimentar și industria prelucrătoare. De compensații vor putea beneficia și agenții economici care procură energie electrică de la un consumator angro sau în calitate de utilizator într-un sistem de distribuție închis al energiei electrice. Cererea de solicitare a compensației va putea fi depusă, începând cu data de 3 februarie, la o secțiune dedicată, pe portalul guvernamental MCabinet/EVO.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Amintim că, Uniunea Europeană oferă un grant de 30 de milioane de euro, pentru gaz care va fi livrat în Transnistria până pe 10 februarie. În schimb, centrala de la Cuciurgan va trebui să livreze lumină în dreapta Nistrului. Anunțul a fost făcut de premierul Dorin Recean. Tiraspolul urmează să accepte sau să refuze acest sprijin. În același timp, conform șefului Guvernului, autoritățile de la Chișinău vor împrumuta trei milioane de metri cubi de gaz, pentru a mențiune presiunea în sistemele din stânga Nistrului.
Potrivit deciziei CSE, volumul de gaze va fi restituit SA „Moldovagaz” de către SRL „Tiraspoltransgaz” până la data de 1 martie 2025, iar în lipsa posibilității restituirii acestuia în formă fizică, gazul va fi achitat.