„Curtea de Conturi nu a găsit deficiențe majore în procedurile de achiziții de la TRM. În câteva săptămâni vom avea audieri la Comisia parlamentară pentru mass-media, pentru a clarifica celelalte constatări ale Curții de Conturi. Până atunci voi renunța la clauza financiară specială din contractul meu încheiat cu instituția”. Anunțul a fost făcut de directorul general al companiei Teleradio-Moldova, Vlad Țurcanu, pe rețelele sociale.
„Scopul acestei clauze a fost să prevină demiterea mea înainte de termenul stabilit de lege, în condițiile în care Parlamentul exclusese în luna noiembrie 2021 principiul de inamovibilitate atribuit directorului general al TRM și astfel simplificase procedura de demitere. Este posibil ca această clauză, despre care Comisia parlamentară pentru mass-media a fost informată la vremea respectivă, să fi contat în calculele decidenților politici care, după cum mi s-a comunicat pe căi neoficiale, au examinat în luna februarie a acestui an demiterea mea din funcție. Respectiva clauză nu mai este de actualitate după reintroducerea recentă în lege, la insistența Consiliului Europei, a principiului de inamovibilitate”, a explicat el.
Amintim că, potrivit unui raport de audit al Curții de Conturi privind activitatea financiară a TRM pentru anii 2023–2024, compania ar fi admis nereguli majore în gestionarea fondurilor publice. Auditorii au constatat că TRM a cheltuit 21,5 milioane de lei peste limita aprobată și există suspiciuni de conflict de interese între conducerea executivă și organul de supraveghere. Documentul mai arată că Teleradio-Moldova a încheiat un contract cu Vlad Țurcanu, prin care TRM s-a obligat să-i achite 364 000 de lei la finalul mandatului și până la 1,5 milioane de lei dacă ar fi demis mai devreme.
Președinta Comisiei parlamentare pentru mass-media, deputata PAS Liliana Nicolaescu-Onofrei, a venit cu o reacție după criticile formulate de opoziție. Aceasta a declarat că toate recomandările Curții de Conturi vor fi examinate și puse în aplicare, iar conducerea companiei va fi audiată public în Parlament. Speakerul Igor Grosu a confirmat audierile.